home ECONOMIE, MASS MEDIA, POLITICA, REVISTA PRESEI Revista presei. Vantu, agatat pe siguranta nationala

Revista presei. Vantu, agatat pe siguranta nationala

Share

Adevarul: Vîntu, agăţat într-un dosar de siguranţă naţională. “Sorin Ovidiu Vîntu este primul arestat preventiv din România pentru infracţiunea de favorizare a infractorului. Ancheta în cazul lui SOV a fost începută, în octombrie 2009, de SRI într-un dosar privind siguranţa naţională.”

FOTO: PoliticOn

Bursa: “Favorizarea infractorului” – şapte cazuri la un milion. “Judecătorul a respins toate argumentele celor trei avocaţi ai lui Vîntu, Turcan şi respectiv Stoian împotriva arestării preventive, conform motivării date publicităţii ieri la prânz, la care inculpaţii puteau face recurs în 24 de ore şi au şi spus că vor face.”

Puterea: Tribunalul Bucureşti: SOV şi-a disimulat „ilar” activitatea infracţională. “Magistraţii Tribunalului Bucureşti reţin, în motivarea deciziei de arestare preventivă a inculpaţilor Sorin Ovidiu Vântu, Octavian Ţurcan şi Alexandru Stoian că aceştia au ales metode „ilare”, „care lasă mult de dorit” sau sunt „inapte” a disimula activităţile infracţionale de favorizare a infractorului, respectiv a lui Nicolae Popa.”

Romania libera: Părintele FNI a plătit bani grei pentru a preveni redeschiderea dosarului devalizării Fondului Naţional de Investiţii. Popa i-a promis lui SOV că nu-l va turna. “Instanţa Tribunalului Bucureşti a decis arestarea lui Sorin Ovidiu Vîntu, Octavian Ţurcan şi Alexandru Stoian deoarece aceştia au încercat să zădărnicească extrădarea lui Nicolae Popa din Indonezia , deşi fuseseră deja învinuiţi exact pentru aceeaşi infracţiune: favorizarea infractorului Popa, condamnat în lipsă la 15 ani închisoare pentru înşelăciune şi delapidare în dosarul FNI.”

Ziarul financiar: ANAF: Dacă Rompetrol nu plăteşte întreaga datorie, vom trece la executarea silită. “Fiscul a pus sechestru asigurător pe activele Rompetrol Rafinare (Petromidia) pentru a împiedica vânzarea acestora până la recuperarea datoriei de 517 milioane de euro.”

Evenimentul zilei: Dinu Patriciu se joacă de-a pacifistul la cearta dintre stat și Rompetrol. “Cu circa două săptămâni înainte de termenul-limită până la care KazMunaiGaz (KMG) trebuie să-şi plătească datoria istorică faţă de statul român, s-au încins spiritele de ambele părţi.”

Curierul national: Poliţia creditelor strânge băncile cu uşa. “ANPC a început verificarea respectării prevederilor legale privind protecţia consumatorilor la încheierea contractelor de credit. Autoritatea vine cu o serie de sfaturi de care să ţineţi cont când semnaţi actele adiţionale de modificare a contractelor”

Financiarul: Ipocrizia sefilor FMI. “Institutia financiara pledeaza, cu ocazia seminariilor, pentru pastrarea angajati lor, dar sustine masurile de austeritate, care duc implicit la cresterea somajului.”

Gandul: Ion Ţiriac despre criză: “Am strâns cureaua cât pot, dacă trebuie, o să o strâng şi mai departe” “Potrivit lui Ţiriac, dacă Guvernul va continua să se împrumute pentru a plăti pensii şi salarii, ne “subjugăm” degeaba pentru alţi 10 – 20 de ani. În schimb dacă banii ar merge către investiţii, atunci un nou împrumut de la FMI ar fi justificat.”

Share