Revista pres(arilor). Elan le mai dă o săptămână “managerilor”

Share

Elan Schwartzenberg le mai lui Guşă, Luca şi Păcurariu încă o săptămână. Salariaţii strâng din dinţi fără bani.

KellieGardner

Proiectul de restructurare a SRTv prevede reducerea salariilor şi a numărului de şefi.

În urma conflictului dintre Ovidiu Nahoi şi Mălin Bot, redactorul-şef de la Adevărul Online, primul nu mai scrie pe website-ul condus de al doilea. Motivul discordiei pare a fi… dacii.

Antena 3 a fost amendată pentru dezechilibre în campanie şi limbaj injurios. Iar Alessandra Stoicescu este director executiv Intact Media Group.

CNA este îngrijorat că posturile de radio au tot mai puţine ştiri. Bună dimineaţa.

Şi membrii Consiliul Naţional al Audiovizualului e oameni. Ei are case şi terenuri.

Preşedinte director general al diviziei Fox Networks Group din News Corp., care se pregăteşte de scindare, este Peter Rice.

Suntem mai săraci cu un cotidian: France Soir a dispărut, după 70 de ani de existenţă, după ce a încercat să se reorganizeze şi să devină publicaţie online.

Share