home CORUPTIE, POLITICA PSD vrea să împingă data alegerilor cât mai târziu posibil

PSD vrea să împingă data alegerilor cât mai târziu posibil

Share

Bogdan Chirieac, analist foarte apropiat de conducerea PSD, a solicitat ca alegerile locale şi parlamentare să aibă loc anul viitor, în luna iunie, adică peste mai bine de un an de acum încolo.

DONEAZĂ ACUM





PENTRU PRESA INDEPENDENTĂ!

Sociologul Sebastian Lăzăroiu a explicat, vineri, că PSD îşi doreşte alegeri cât mai târziu pentru a avea timp să „pună mâna pe topoare şi târnăcoape şi să demoleze din temelii statul român, secătuind bugetul”.

„Cu alegerile, eu cred că ar trebui să tranşăm situaţia. Eu nu cred că va fi posibil anul acesta să se organizeze alegeri. Nici locale, nici parlamentarele. Toţi specialiştii ne spun că aşteptăm o diminuare a numărului de infecţii prin iulie-august şi atunci ce faci? Începi campania, aduni oameni şi le organizezi în septembrie? Alţii spun că din toamnă vom avea un al doilea val al virusului. Cum faci campanie? Poate că ar trebui să luăm exemplul Marii Britanii, care avea alegeri locale în lună martie a acestui an şi le-a amânat cu un an. Până la urmă, se pot foarte bine organiza alegeri şi locale, şi generale anul viitor, în iunie. Până atunci probabil că va exista un tratament, cu voia lui Dumnezeu, poate şi un vaccin şi o să dăm deoparte toată această perioadă neagră, ca să spun aşa”, a declarat Bogdan Chirieac, la România TV.

Sociologul Sebastian Lăzăroiu, fost consilier prezidenţial, a atras atenţia că majoritatea parlamentară controlată de PSD a preluat de la guvern atributul fixării datei alegerilor pentru a avea timp să „pună mâna pe topoare şi târnăcoape şi să demoleze din temelii statul român, secătuind bugetul”. „Când statul se prăbuşeşte, ei vin elegant şi preiau, prin alegeri, puterea”, arata Lăzăroiu.

„Populiştii şi pescuitorii în ape tulburi au capacitatea de a face ravagii în perioada următoare. Ei vor profita de poziţia dominantă a PSD în Parlament, partid pe lângă care s-au aciuat ca nişte puişori zgribuliţi, dar foarte zgomotoşi. Status quo le convine de minune – guvern minoritar – adică la mâna lor – pus în imposibilitatea de a stabili data alegerilor.

Ponta, cel mai uşurel la minte dintre toţi, a dezvăluit deja scopul acestei mişcări parlamentare (dacă nu ştiaţi, pesedistii şi anexele lor au preluat prin vot pârghia stabilirii datei alegerilor, aflată de când lumea în mâna executivului). El vrea alegeri locale în martie 2021 (!). De parlamentare nu suflă nimic, dar e previzibil ca tot atunci le vor.

Au un an la dispoziţie să pună mâna pe topoare şi târnăcoape şi să demoleze din temelii statul român, secătuind bugetul (până la capăt, că în trei ani n-au reuşit decât un deficit de 4,6%) cu iniţiative care mai de care mai nebuneşti (fireşte, sub semnul salvării economiei şi veniturilor cetăţenilor). Când statul se prăbuşeşte, ei vin elegant şi preiau, prin alegeri, puterea, într-o ţară eşuată, pe care o vor pune la picioarele stăpânilor lor din Est, pentru ‘reconstructie’”, a explicat Lăzăroiu.

Victor Ponta a declarat, într-un interviu acordat lui Ion Cristoiu, că alegerile locale şi parlamentare ar trebui să aibă loc anul viitor în condiţiile în care medicii avertizează că în toamna va fi al doilea val de coronavirus, dar şi pentru a încheia anul 2020, cu lecţiile şi măsurile care se impun.

Majoritatea PSD a modificat în Parlament ordonanţa Guvernului Orban privind stabilirea datei alegerilor locale.

„Nu va mai gândiţi la alegeri anticipate, nu va mai gândiţi la alegeri în aceste momente, PSD face astăzi o lege foarte bună şi da, Parlamentul va stabili data alegerilor”, le-a transmis liberalilor, de la tribuna Parlamentului, deputatul PSD Daniel Suciu.

Camera Deputaţilor a modificat ordonanţa Guvernului care amână alegerile locale. Cu 204 voturi „pentru” şi 105 „împotriva PSD susţinut de UDMR, PRO România şi ALDE au impus un amendament prin care ia dreptul Guvernului de a stabili data alegerilor şi transfera acesta atribuţie Parlamentului. Au votat împotriva parlamentarii PNL şi USR.

Proiectul de lege prevede prelungirea mandatelor autorităţilor administraţiei publice locale, ca urmare a izbucnirii epidemiei de COVID-19, cu cel mult şase luni de la data încetării stării de urgenţă.

De asemenea, dată alegerilor va fi stabilită prin lege de către Parlament şi nu prin hotărâre de Guuvern cu cel puţin 75 de zile înaintea votării.

Share