Deputatul PSD Valeriu Steriu dă de gol strategia PSD, care urmăreşte să amâne cât mai mult alegerile. El spune că este obligatoriu să fie o campanie electorală „în care să strângem mâinile oamenilor”, altfel „nu ne putem gândi la alegeri”.
DONEAZĂ ACUM
PENTRU PRESA INDEPENDENTĂ!
„Campania electorală presupune întâlniri cu oamenii, presupune oriunde în lume, cel puţin în ultimii 100 de ani, mâini strânse ale oamenilor. Deci fără nişte obiceiuri existente în politică, e greu de crezut că poţi trece peste o campanie electorală în care să-ţi prezinţi proiectele, în care primarii să-şi arate realizările sau să vină cu propuneri şi idei şi soluţii noi (…), deci fără o campanie electorală nu ne putem gândi la alegeri, iar o campanie electorală înseamnă sute de mii de oameni care se întâlnesc cu alte zeci de mii de oameni”, a declarat Steriu la RFI.
Întrebat cât de potrivită ar fi totuşi organizarea alegerilor locale şi a celor parlamentare în aceeaşi zi, ţinând cont că mesajele din cele două campanii sunt diferite, Valeriu Steriu a replicat: ”Am avut alegeri prezidenţiale cu generale în trecut şi pare că a mers destul de bine. Problema într-adevăr de mesaj rămâne cumva diferită, dar se pot găsi variante, nu trebuie să fim inflexibili, trebuie să ne gândim şi să căutăm varianta cea mai bună şi mai simplă şi mai sănătoasă pentru populaţie”.
PSD ar vrea că alegerile locale şi cele parlamentare să aibă loc în aceeaşi zi. „Până la urmă, într-o singură zi poţi organiza, astfel încât rând pe rând oamenii să intre, să păstreze distanţa”, a spus Steriu.
Cnad ar putea avea loc totuşi alegerile, în viziunea PSD? ”În momentul în care nu va exista nici un fel de risc pentru populaţie. Dacă vor fi foarte bine organizate şi vorbim aici nu doar de partea de protecţie personală, de măşti, de tot ce înseamnă mănuşi şi echipament, dar posibilitatea de a găsi totuşi o cale de a vota şi prin vot de la distanţă, în momentul în care avem un astfel de sistem bine pus la punct, probat şi acceptat de toate partidele, putem discuta de o posibilitate de a ne gândi, poate cum spuneau zilele trecute colegii mei, în aceeaşi zi atât localele, cât şi alegerile generale, în aşa fel încât să fie un risc minim pentru populaţie să se prezinte la vot”, a mai spus deputatul PSD.
Majoritatea PSD din Parlament a votat, recent, că Parlamentul să fixeze dată alegerilor, confiscând acest atribut din mâinile Guvernului. Hotărârea Parlamentului a fost atacată la CCR.
