PSD ştia exact cum stau lucrurile în realitate, când a făcut propagandă cu zborul lui Klaus Iohannis.
PSD ştia cum stau lucrurile
Administraţia Prezidenţială a oferit explicaţii, cu privire la deplasarea preşedintelui Klaus Iohannis în Japonia cu o aeronavă privată.
Preşedinţia a precizat, la solicitarea News.ro, cum s-a ajuns la o astfel de decizie.
”Lipsa unei aeronave dedicate transportului aerian al demnitarilor de nivel înalt generează probleme operaţionale, ineficienţă economică şi mai ales prejudicii de imagine pe plan extern”, afirmă instituţia.
În realitate, chiar PSD, pe vremea lui Victor Ponta, este cel care a tăiat, din Legislativ, bugetul Administraţiei Prezidenţiale, pentru avionul prezidenţial.
Citeşte şi: Impostură. Ciolacu de la PSD vrea alt program de guvernare
PD urmărea atunci să îi creeze dificultăţi preşedintelui Traian Băsescu, în deplasările sale la Consiliul European.
După schimbarea preşedintelui, PSD a lăsat lucrurile aşa, pentru că era avantajos să folosească subiectul, propagandistic, punând accent pe „preşedintele cel ahtiat după lux, care foloseşte nave închiriate foarte scumpe”.
Citeşte şi: Mitică Buzatu (PSD) se întreabă dacă a adus sărăcie în Vaslui
”Precizăm că această activitate se realizează în baza unui contract de prestări servicii, pentru executarea zborurilor speciale, încheiat în conformitate cu prevederile Regulamentului privind organizarea, pregătirea şi executarea zborurilor speciale, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 755/1998, cu modificările şi completările ulterioare”, a transmis Administraţia Prezidenţială.
Instituţia explică însă că detaliile zborului, costul acestuia şi ruta sunt clasificate, potrivit legislaţiei în vigoare.
SPP verifică siguranţa şi securitatea zborului
”În ceea ce priveşte selecţia aeronavei pentru executarea zborului special, precizăm că tipul aeronavei este stabilit în funcţie de opţiunile disponibile şi de specificul misiunii, care determină capacitatea de transport şi raza de acţiune (scurt, mediu sau lung curier), iar Serviciul de Protecţie şi Pază verifică îndeplinirea condiţiilor de siguranţă şi securitate aeronautică impuse de legislaţia aferentă executării zborurilor speciale”, a mai precizat Administraţia Prezidenţială.
Este exclus, aaşa cum sugerează subtil acum vectorii PSD, să existe o aeronavă folosită în comun de toţi demnitarii statului român, inclusiv de preşedinte.
Pur şi simplu, protocolul de securitate este diferit. Este mai lax pentru premier decât pentru preşedinte ş.am.d..
RAAPPS avea responsabilitatea
Potrivit acesteia, până în anul 2010, zborurile speciale au fost asigurate de Regia Autonomă Compania Română de Aviaţie ROMAVIA, înfiinţată în baza Hotărârii Guvernului nr. 244/1991, structură abilitată să execute zborurile în folosul protocolului de stat.
Din anul 2010, ROMAVIA a intrat în procedură de insolvenţă şi nu a mai fost capabilă să execute zboruri speciale.
A lipsit aeronava
”Ulterior, întrucât nu a mai existat o aeronavă destinată zborurilor speciale ale Preşedintelui României şi ale celorlalţi beneficiari, zborurile speciale au fost asigurate prin contractarea de servicii de la TAROM sau alţi operatori aerieni români existenţi pe piaţă, conform Hotărârii Guvernului nr. 755/1998, cu modificările şi completările ulterioare.
Acest fapt a determinat probleme în asigurarea de aeronave disponibile şi costuri mari pentru instituţiile beneficiare”, susţine Administraţia Prezidenţială.
După cum se observă, Preşedinţia evită să spună clar de ce a lipsit aeronava prezidenţială, pentru că mai are nevoie de serviciile PSD, de securizare a unui executiv stabil, cu un conflict beligerant la frontieră.
Legătura cu Ministerul Transporturilor
Potrivit acesteia, până în anul 2013, în bugetul Ministerului Transporturilor era prevăzută o alocare bugetară pentru menţinerea în stare de operare a două aeronave din flota TAROM, în scopul executării zborurilor speciale.
Ulterior anului 2013, cele două aeronave au fost reintroduse în programul normal de zboruri al TAROM, situaţie care a generat incertitudine privind posibilitatea realizării transporturilor aeriene aferente deplasărilor oficiale şi cheltuieli suplimentare pentru executarea zborurilor speciale, în momentul în care instituţiile aflate în drept solicitau prestarea serviciilor aferente de la operatorul naţional.
Operatori privaţi
”Astfel, având în vedere imposibilitatea suprapunerii programului de lucru al TAROM cu agenda de vizite oficiale care implica executarea de zboruri speciale, s-a ajuns în situaţia în care costurile unor deplasări către locaţii identice, pe coordonate similare, să varieze semnificativ şi să depăşească cu mult valoarea normală pentru călătoria respectivă. Administraţia Prezidenţială a apelat la operatorul naţional TAROM pentru executarea zborurilor speciale până la începutul anului 2017.
Ulterior, Administraţia Prezidenţială a fost nevoită să apeleze la alţi operatori privaţi din cauza dificultăţilor de colaborare, apărute pe parcursul anului 2016, în stabilirea relaţiilor contractuale cu TAROM”, explică Preşedinţia.
Costuri mult mai mari la Tarom
Aceste dificultăţi au fost determinate, în principal, de următoarele motive:
– operatorul naţional nu putea asigura întotdeauna aeronavele solicitate pentru executarea zborurilor speciale conform calendarului deplasărilor externe oficiale ale Preşedintelui României;
– în acelaşi timp, costurile aferente executării zborurilor speciale erau mult mai mari faţă de cele standard, întrucât TAROM includea în facturile emise, pe lângă costul operării, şi alte cheltuieli generate de scoaterea aeronavei speciale din programul operaţional al companiei (cheltuieli financiare conexe determinate de modificările făcute de companie pentru poziţionări / repoziţionări aeronave, anulări şi modificări capacitate, rambursări, DBC – Denied Boarding Compensation, marjă comercială suplimentară).
Probleme operaţionale
”Administraţia Prezidenţială a fost preocupată, încă de la începutul primului mandat al domnului Klaus Iohannis în funcţia de Preşedinte al României, de identificarea şi operaţionalizarea unei soluţii optime pentru executarea zborurilor speciale pentru toţi beneficiarii legali, ţinând cont de faptul că lipsa unei aeronave dedicate transportului aerian al demnitarilor de nivel înalt generează probleme operaţionale, ineficienţă economică şi mai ales prejudicii de imagine pe plan extern, în cadrul acţiunilor oficiale ale României”, mai arată instituţia.
Administraţia Prezidenţială precizează că, la data de 11 mai 2015, după sesizarea dificultăţilor impuse de lipsa unei aeronave destinate operării zborurilor speciale, Administraţia Prezidenţială a transmis Guvernului României un document conceptual numit Poziţia Administraţiei Prezidenţiale cu privire la transportul aerian al demnitarilor – înfiinţarea unei structuri dedicate executării zborurilor speciale.