home CORUPTIE, POLITICA PSD a decis să-l susţină pe Şerban Nicolae la şefia Senatului

PSD a decis să-l susţină pe Şerban Nicolae la şefia Senatului

Share

PSD a decis să-l propună pe Şerban Nicolae pentru funcţia de preşedinte al Senatului. Votul urmează să aibă loc în şedinţa de astăzi.

DONEAZĂ ACUM





PENTRU PRESA INDEPENDENTĂ!

”Cred că activitatea mea în Senat este suficient de bine cunoscută ca să primesc sprijinul altor grupuri parlamentare sau al altor partide”, a declarat Şerban Nicolae.

Senatorii PSD au decis, în şedinţa grupului de marţi, să-l propună pe Şerban Nicolae pentru funcţia de preşedinte al Senatului. Nicolae a candidat împotriva lui Titus Corlăţean şi a lui Niculae Bădălău.

”Din fercire pentru mine, beneficiez de sprijinul colegilor, foare bine pregătiţi, cu cariere pe cont propriu cât se poate de respectabile şi care şi-au dorit solidaritate.”, a declarat Şerban Nicolae, la finalul şedinţei.

Acesta a explicat că votul va fi mâine, în şedinţa de plen a Senatului.

”Vă daţi seama că am fost liderul grupului trei ani şi jumătate tot ceea ce am decis la grup s-a respectat cât se poate de onest şi de bună credinţă. De altfel, cred că activitatea mea în Senat este sufciient de bine cunoscută ca să primesc sprijinul altor grupuri parlamentare sau al altor partide.”, a mai declarat Şerban Nicolae.

Acesta a precizat că, pentru posturile de vicepreşedinte din Biroul Permanent al Senatului, au fost votaţi Teodor Viorel Meleşcanu, Robert Cazanciuc şi Liviu Marian Pop.

Întrebat cum va arăta Senatul sub conducerea sa, Şerban Nicolae a spus: ”Eu sper să arate aşa cum trebuie să arate o instituţie constituţională. (…) Amestecul numelui meu în diverse scandaluri s-a făcut pentru a mă denigra”.

Share