Preşedinţia nu a primit scrisorile pe care le-ar fi trimis “copii” invocaţi de Gabriela Firea

Share

Administraţia Prezidenţială spune că nu a primit acele scrisori de la copii, pe care Gabriela Firea le-a prezentat într-o conferinţă de presă a PSD.

Firea a tapetat efectiv sala în care a ţinut conferinţa de presă cu mai multe scrisori, care ar fi fost scrise de copii, ce ar fi fost apoi trimise preşedintelui Iohannis, în care se solicită ca acesta să aprobe dublarea alocaţiilor.

Administraţia Prezidenţială anunţă că scrisorile prezentate de PSD nu au ajuns la destinatar.

„Până în prezent, la Administraţia Prezidenţială nu au fost primite scrisorile menţionate în solicitarea dumneavoastră”, a răspuns departamentul de comunicare de la Palatul Cotroceni.

Întrebata cum au ajuns aceste scrisori la sediul PSD, deşi ar fi destinate lui Klaus Iohannis, Gabriela Firea a răspuns că „au fost primite de colegii noştri senatori şi deputaţi la grupurile parlamentare. Le-au primit în copie”.

Share