Ponta: „Românii să nu mai țină cont de nici o decizie emisă de premierul Ludovic Orban”

Share

Victor Ponta, liderul unui partid-fantomă în curs de desfiinţare, reacţionează în oglindă la o declaraţie recentă a prim-ministrului Ludovic Orban, după principiul “ba pe-a mămucuţei dumitale!”.

Ponta îi roagă pe români să nu ţină cont de deciziile luate de Guvern, tot la fel cum premierul Ludovic Orban a îndemnat cetăţenii să nu ia în seamă hotărârile CCR.

„Rugămintea mea către populaţie este să nu ţină cont de nici o decizie (ordonanţa de urgenţă sau hotărâre) emisă sau semnată de Ludovic Orban! Aşa cum el vă roagă să nu ţineţi cont de deciziile CCR.

Dacă tot am ajuns să trăim într-o junglă, în care Orban şi liderii PNL nu respectă nici o lege sau regulă – să le arătăm ce merită ei să primească în junglă”, a scris Ponta, pe Facebook.

El a afirmat că România era singura ţară care internă forţat persoanele asimptomatice, generând efecte negative majore, cum sunt: „aglomeraţia inutilă a spitalelor, costuri uriaşe, imposibilitatea pentru persoanele cu alte afecţiuni decât COVID-19 să primească tratamentul necesar, îmbolnăvirea celor asimptomatici cu forme mai grave de COVID-19 sau cu alte boli transmisibile, reticenţa oamenilor fără simptome de a face test, umflarea artificială a statisticilor oficiale în scopul păstrării stării de alertă, rezultatul negativ fiind însă restricţiile internaţionale la adresa romanilor care călătoresc”.

„Rugămintea mea e să nu ţineţi cont de deciziile luate de Guvernul Orban – aşa cum el vă roagă să nu ţineţi cont de deciziile CCR”, a conchis Ponta.

Sâmbătă, premierul Ludovic Orban a declarat că sunt două consecinţe ale deciziei Curţii Constituţionale privind internarea obligatorie a pacienţilor cu COVID-19, iar recomandarea către toţi cetăţenii este să ţină cont de regulile fireşti şi nu de deciziile CCR până Guvernul va adopta proiectul de lege care va reglementa lucrurile.

Share