home POLITICA PNL depune azi sau mâine moţiune de cenzură contra Cabinetului Dăncilă

PNL depune azi sau mâine moţiune de cenzură contra Cabinetului Dăncilă

Share

Prim vicepreşedintele PNL Raluca Turcan a anunţat că PNL va depune azi sau mâine, la Parlament, moţiunea de cenzură, cu dorinţa ca ea să fie votată până la finalul acestei sesiuni parlamentare.

PSNews arată că Partidul Naţional Liberal are 93 de parlamentari (68 deputaţi şi 25 de senatori), în timp ce coaliţia PSD+ALDE înregistrează 241 de aleşi (160 deputaţi şi 81 de senatori), astfel:

DONEAZĂ ACUM





PENTRU PRESA INDEPENDENTĂ!

210 PSD (141 deputaţi + 69 senatori);
31 ALDE (19 deputaţi + 12 senatori);

La o primă vedere, PNL nu are nicio şansă, fiind cu 148 voturi în spatele coaliţiei, însă ei se pot baza, așa cum au declarat liderii formațiunilor, pe voturile PMP – 12 la Camera Deputaților și 5 la Senat (unde PMP nu mai are grup parlamentar în urma racolărilor operate de PSD și ALDE), USR -27 la Cameră și 13 la Senat, și PRO România cu 21 de deputați.

În acest caz, ar rezulta un plus de 78 de voturi, care s-ar adăuga celor 93 pe care deja le are PNL, ajungând la un total de 171 de voturi. La aceste voturi se adaugă încă 30 de la UDMR (9 senatori și 21 de deputați), deci un total de 201 de voturi până acum.

Astfel, ”soluția salvatoare” ar putea veni doar de la neafiliați (10 voturi), minorități (17 voturi) și, mai greu de crezut, de la ALDE sau PSD, întrucât pentru a trece moțiunea de cenzură este nevoie de 233 de voturi. Concret, opoziției îi mai lipsește, așa cum arată acum cifrele – cel puțin la nivel declarativ, 32 de voturi.

Citeşte şi
Lia Olguta Vasilescu, vicepresedinte al PSD, publica un atac extrem de violent si de murdar
Devine tot mai posibilă realizarea a ceea ce părea până acum imposibil: ajungerea la alegerile
Preşedintele Consiliului Judeţean Vrancea, Marian Oprişan, a avut din nou schimburi de replici contondente cu
Presedintele executiv al PSD, Eugen Teodorovici, sustine ca in urma cu zece ani i se
Europarlamentarul liberal Rareş Bogdan va fi propus, la Consiliul National din 8 august, pentru functia
Rareş Bogdan susţine că nimeni nu poate sta la Bucureşti în faţa unui candidat comun
Trei primari PNL din judeţul Caraş-Severin au fost excluşi din partid, a anunţat Ludovic Orban,
CCR a decis că voinţa poporului român este neconstituţională. Un grup de răufăcători a populat
Ludovic Orban, liderul PNL, a anunţat că Biroul Executiv a adoptat proiectul de revizuire a
Deputatul PNL Ben-Oni Ardelean i-a făcut nesimțiți si tupeiști pe jurnaliștii care au vrut să
Share