home EVENIMENT, POLITICA PNL câştigă alegerile legislative, PSD nu mai este cel mai mare partid politic

PNL câştigă alegerile legislative, PSD nu mai este cel mai mare partid politic

Share

PNL pare a fi câştigat alegerile legislative, aşa indică trendul exit-poll-ului de la ora 19.00, în care marea surpriză a sondajului realizat de CURS-Avangarde, pentru Antena 3, preluat şi de Digi24, este operaţiunea sub steag fals a Rusiei, AUR (Alianţa pentru Unitatea Românilor).

UPDATE 23.24:

Partidul Naţional Liberal este în fruntea clasamentului, la numărul de voturi obţinute, potrivit rezultatelor exit-poll anunţate de Realitatea – INSOMAR IC. Liberalii ar fi obţinut până acum 32,80% din voturi, urmaţi de PSD, cu 28,20%.

Potrivit Bursa, următorii în cursa parlamentară sunt cei de la USR, care au obţinut 15,60% din voturi. În coada clasamentului Realitatea-Insomar IC, se află PMP, cu 6,00%, UDMR, cu 5,80%, PRO România – 4,50% şi AUR (Alianţa pentru Unirea Românilor), cu 3%

UPDATE 22.45:

Partidul Social Democrat a obţinut, la Senat, 30,3% dintre voturile exprimate la alegerile parlamentare de duminică, la nivel naţional, iar la Camera Deputaţilor – 30,2%, în timp ce Partidul Naţional Liberal a obţinut, la Senat, 29,4% şi la Camera Deputaţilor – 29,3%, potrivit rezultatelor exit-poll-ului realizat de CURS – Avangarde, la comanda Antena 3, pentru ora 21,00.

UPDATE 21.57 Rareş Bogdan:

Vreau să le mulțumesc românilor și activiștilor noștri, să păzească fiecare vot. PNL va guverna România în continuare, vor fi patru ani de guvernare într-o coaliție a forțelor moderniste. Se va vedea la numărătoare, am câștigat alegerile.

Noi avem un finish extrem de bun în țară, dreapta votează după ora 18. Ultima oră și jumătate am adunat la zestre încă 4, 5 la sută din diaspora, unde PSD va avea cam 20 de mii de voturi iar PNL peste 100 de mii. Noi ne bazăm pe un 32%, PSD va scădea la 28 – 29%, USRPLUS va crește la 18-19%. USR va avea sub 20 dar cu siguranță vom fi împreună într-o guvernare pentru România.

Președintele României este cel care va avea ultimul cuvânt (în ce privește desemnarea viitorului premier). Sunt absolut convins că guvernarea se va face în jurul PNL, care va merge cu Ludovic Orban.

Noi avem 32, la redistribuire mai luam până la 35. Partidul domnului Cioloș poate să ajungă la 18-19 după redistribuire, deja avem împreună peste 50%. Sunt uimit de scor, este foarte bun. Va fi un scor consolidat de primul loc.

PNL nu va renunța la finanțe, la justiție, la dezovltare, la interne, la transporturi. Numele nostru pentru funcția de premier este extrem de clar. Nu vom accepta premier de la un alt partid politic. Este un nume acceptat, votat, Ludovic Orban.

UPDATE 21.07 Ludovic Orban:

Vom cunoaște rezultatul după numărarea voturilor. În exit-poll nu sunt cuprinse voturile extrem de numeroase din Diaspora și votul între orele 19 şi 21, luând în considerare marja de eroare.

Le mulțumesc tuturor românilor care au decis să își exercite votul. În ciuda campaniilor mincinoase și a descurajării altor partide, îi respect pe toți votanții.
Solicit către toți delegații din secțiile de votare ai formațiunile politice democratice să fie extrem de atenți la numărarea voturilor.

Cunoaștem obiceiurile celor cu care ne luptăm de 30 de ani. Sunt încrezător că, odată opțiunile cetățenilor exprimate, ele vor fi respectate la numărarea voturilor și sunt încrezător în capacitatea PNL de a construi o majoritate, alături de forțele democratice pentru formarea unui guvern în termen cât mai scurt.

Transmit un mesaj către cei care nu au votat: puterea într-o societate aparține cetățenilor. A nu o exercita înseamnă a o lăsa în mâna altora. Cu cât numărul votanților este mai mare, cu atâta democrația este mai puternică și mai reprezentativ.

Vom încerca să-i reprezentăm pe toți românii, atât pe cei care au votat, cât și pe cei care nu au votat. În toate negocierile pentru formarea unei majorități vom încerca să reprezentăm o paletă cât mai largă din societatea românească.

Astfel indică deocamdată exit poll-ul de la ora 19.00, conform CURS-Avangarde, respectiv INSOMAR (Antena 3 şi Digi24, respectiv Realitatea PLUS):

Astfel indică deocamdată exit poll-ul de la ora 19.00, conform CURS-Avangarde, respectiv INSOMAR (Antena 3 şi Digi24, respectiv Realitatea PLUS):

PNL 29% 32%
PSD 30,5% 28%
USR PLUS, 15,9% 15%
UDMR 5,7% _
AUR 5% _
PMP _ 6%

Pro România (Victor Ponta şi Călin Popescu Tăriceanu nu intră în Parlament). Probleme mari pentru PMP, care este la limită, conform CURS-Avangarde, respectiv probleme mari pentru UDMR, conform INSOMAR. New-comer-ul AUR e punctat de CURS-Avangarde, dar nu apare la INSOMAR.

Probabil că trendurile vor fi negative pentru Pro România, PSD şi AUR, între orele 19.00 şi 21.00, şi pozitive pentru PNL, USR PLUS şi PMP, în timp ce UDMR va staţiona.

Share