home EVENIMENT, POLITICA PNL ar vrea totul, şi alegeri anticipate, şi primari în două tururi. Cum se poate realiza

PNL ar vrea totul, şi alegeri anticipate, şi primari în două tururi. Cum se poate realiza

Share

Imediat după ce-şi angajează răspunderea pe modificarea legii electorale, dar înainte de votarea unei eventuale moţiuni de cenzură, Guvernul Orban ar putea adopta şi o ordonanţă de urgenţă identică.

DONEAZĂ ACUM





PENTRU PRESA INDEPENDENTĂ!

Aceasta cu scopul de a blinda alegerea primarilor în două tururi, susţin surse politice. Însă nici aşa nu există singuranţa că legea dorită de PNL va intra în vigoare. Ultimul cuvânt îl va avea CCR.

Guvernul Orban îşi va asuma răspunderea pe legea privind alegerea primarilor în două tururi. Ce presupune procedura? Executivul va merge în faţa Parlamentului, iar legea va fi adoptată fără dezbateri şi fără un vot propriu-zis.

În schimb, Opoziţia poate depune moţiune de cenzură în termen de trei zile. Dacă moţiunea de cenzură trece, Guvernul Orban pică, la pachet cu alegerea primarilor în două tururi. Dacă PSD nu reuşeşte să strângă o majoritate pentru a trece moţiunea de cenzură, legea electorală modificată de Guvern se consideră adoptată. Ulterior, PSD o poate contesta la Curtea Constituţională (CCR).

Dacă trece şi de Curte, merge la Cotroceni pentru promulgare, pe urmă intră în vigoare. Aşadar, premierul Ludovic Orban are de ales: dacă vrea alegeri anticipate, parlamentarii liberali trebuie să pună umărul la moţiunea de cenzură a PSD, astfel încât Guvernul PNL să pice. PSD şi UDMR, singurele partide care au anunţat că susţin moţiunea, nu reuşesc să atingă 233 de voturi, borna necesară pentru căderea Guvernului.

E drept, le lipsesc mai puţin de 10 voturi. Dacă moţiunea ar trece, următorul pas ar fi ca Parlamentul să respingă două propuneri de premier şi aşa s-ar ajunge la anticipate. Însă, pe de altă parte, adoptarea moţiunii de cenzură ar însemană ca alegerea primarilor în două tururi să fie respinsă automat.

În schimb, dacă prioritatea PNL e alegerea primarilor în două tururi, nu alegerile anticipate, PNL ar putea privi pasiv cum PSD şi UDMR nu reuşesc să strângă o majoritate pentru moţiunea de cenzură. Asta ar însemna că legea electorală e adoptată, însă nu s-ar mai face primul pas spre anticipate.

Totuşi, există o portiţă prin care Guvernul poate bifa şi alegeri anticipate, şi alegerea primarilor în două tururi.

Primul pas: Ludovic Orban merge şi îşi angajează răspunderea pe legea pentru alegerile locale.

Pasul doi: în termenul de trei zile în care PSD poate să depună moţiune, Guvernul Orban adoptă o ordonanţă de urgenţă identică, astfel încât alegerea primarilor în două tururi intră imediat în vigoare.

Pasul trei: câţiva liberali votează moţiunea de cenzură a PSD şi Guvernul Orban pică. În paralel, alegerea primarilor în două tururi rămâne în vigoare prin OUG.

Pasul patru: Parlamentul respinge două propuneri de premier şi se ajunge la anticipate.

Pasul cinci: ordonanţa de urgenţă privind alegerea primarilor în două tururi ajunge în Parlament. Conform legii, orice OUG trebuie adoptată, modificată sau respinsă printr-o lege.

Pasul şase: PNL reuşeşte să strângă o majoritate în Camera Deputaţilor – forul decizional – deci vom avea o lege care aprobă OUG privind alegerea primarilor în două tururi. Firesc, legea este contestată de PSD la CCR.

Aşadar, Curtea va avea ultimul cuvânt, explică jurnalistul Sebastian Zachmann. Încep jocurile la CCR Potrivit unor surse politice, PNL crede că CCR nu va bloca modificarea legii electorale, pentru că schimbările nu restrâng dreptul al vot, dimpotrivă: sistemul în două tururi oferă o legitimitate şi mai mare primarilor.

Pe de altă parte, PSD crede că va câştiga la Curte, pentru că Guvernul a modificat legea cu doar cinci luni înainte de alegeri, pe când magistraţii CCR au cerut, în decizii anterioare, ca sistemul electoral să nu fie schimbat cu mai puţin de un an înainte de scrutin. PSD controlează patru din cei nouă judecători ai CCR, iar PNL numără tot patru.

Balanţa va fi înclinată de magistratul numit de UDMR. Întrebat dacă alegerea primarilor în două tururi ar putea pica la CCR, preşdintele Klaus Iohannis a spus:

„Este o modificare care dă mai multe opţiuni alegătorului şi nu mai puţine opţiuni. Deci, nu este o modificare în sensul restrângerii unor drepturi sau a unor oportunităţi. Dimpotrivă, se revine la alegerea în două tururi, aşa cum a fost până acum câţiva ani, o chestiune cerută insistent şi de partide de-a lungul anilor, dar şi de cetăţeni. Şi, în acest sens, am verificat cu specialiştii din Administraţia Prezidenţială – nu, nu contravine niciunei norme”, a spus şeful statului.

Citeste mai mult: adev.ro/q47ngm

Citeşte şi
Carmen Dan, făcută praf de Florin Roman: “V-aţi gazat propriul popor!”

În loc să răspundă în fața legii pentru gazarea și agresarea protestatarilor pașnici din data

Rareş Bogdan: „Sunt fierţi, sunt pe tavan! Să vă aduceţi aminte de zilele astea!”

Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan are o primă reacţie dură, după ce pesedistii au votat în

PSD va boicota şedinţa de învestitură a Cabinetului Orban 2

Preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a anunţat, după şedinţa CEX, că parlamentarii PSD nu

Ludovic Orban numeşte gruparea lui Şerban Nicolae „grup ultras”

Premierul Ludovic Orban a reacţionat dur, după ce Comisia Juridică a Senatului a respins ordonanţa

GDS lansează un apel la unitate a partidelor de dreapta

Grupul pentru Dialog Social (GDS) a lansat, joi, "un apel la unitate" partidelor de centru-dreapta

Soluţie ingenioasă găsită de PNL şi USR ca să forţeze anticipatele

Preşedintele USR, Dan Barna, a declarat că a convenit cu premierul desemnat, Ludovic Orban, că,

Rareș Bogdan: PNL nu are cum să nu aibă candidat propriu la Capitală

Prim-vicepreședintele PNL Rareș Bogdan a afirmat că este exclus ca liberalii să nu aibă candidat

PNL este pe cai mari în intenţia de vot a românilor

Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri pentru Parlament, PNL ar obține cele mai multe

Rareş Bogdan: Gabriela Firea va fi bătută fără probleme!

Europarlamentarul Rareş Bogdan se arată încrezător că PNL poate câştiga la viitoarele alegeri locale, atât

PSD începe să piardă teren în faţa PNL şi în judeţul Dolj

PSD începe să piardă teren în fața PNL și în Oltenia! Solomon, peste Olguța Vasilescu

Share