home CORUPTIE, POLITICA Planul nuclear. Cum vrea PSD să facă praf România

Planul nuclear. Cum vrea PSD să facă praf România

Share

PSD știe că nu mai poate, în acest moment, să provoace un punct de inflexiune și să intre în creștere pe intenția de vot.

DONEAZĂ ACUM





PENTRU PRESA INDEPENDENTĂ!

Cabinetul Orban livrează zilnic o narațiune extrem de puternică, dotată cu elemente factuale concrete, imposibil de contrazis, orice ar face din Parlament majoritatea PSD – ALDE – Pro România.

Așadar, pentru aceasta soluția nu mai este manipularea prin propagandă și fixarea unor predicate alternative în conștiința publică, în contrabalans cu acțiunea politică concretă, guvernamentală a PNL.

PSD a trecut acum, prin urmare, la planul destructiv, frontal, fățiș, direct. Va încerca să dărâme Cabinetul Orban, după ridicarea stării de urgență – prima posibilitate.

Dacă va reuși, va încerca să îi impună președintelui un guvern de așa-zisă uniune națională – a doua potenţialitate. Iar dacă acesta, cum este previzibil, va refuza, va încerca să-l suspende – a treia ipoteză plauzibilă.

Apoi vom intra iar, dacă suspendarea va reuși, într-o logică de tip “ce s-ar fi întâmplat dacă jandarmerița murea pe 10 august și această evoluţie era pusă, propagandistic, în sarcina lui Iohannis”.

Nu trebuie să ne facem iluzii: PSD va face tot ce este posibil să amâne cât este nevoie alegerile locale și legislative.

Dar nu până crește iar în intenția de vot – acest lucru nu mai este posibil acum, ci până când va controla destul de bine pârghiile statului, astfel încât să fie sigur că, indiferent cine câștigă alegerile, tot el le câștigă, controlându-le politic.

Iar pentru aceasta se va prevala copios de reizbucnirea epidemiei în toamnă, pe care se va strădui să o facă să fie cât mai puternică, pentru a menține starea de urgență cât mai mult timp și a confisca in măsură cât mai mare statul de drept.

Nu spunem că planul va și reuși, dar va fi încercat. PSD o va lua rău de tot pe scurtătura democrației. De ce? Răspunsul este simplu: pentru că știe că altfel devine irelevant politic. Iar mișcările pe care le va face în continuare îi vor provoca decesul politic.

Citeşte şi
Magistraţii aserviţi PSD spun că Iohannis nu respectă statul de drept

Magistraţii aserviţi PSD, care au susţinut Legile justiţiei promovate de regimul PSD (AMR, UNJR, AJADO Read more

PSD, acum nu mai funcţionează sloganul cu Înalta Poartă?

Europarlamentarul Rareş Bogdan anunţă că PSD încearcă să forţeze adoptarea în Parlamentul European a unei Read more

Ciorcel Malacu, scrisoare revoltătoare la Comisia Europeană: “Statul de drept e în pericol!”

Preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a transmis marţi o scrisoare Comisiei de la Veneţia Read more

Adrian Năstase: „Guvernul Iohannis subminează statul de drept din România”

Adrian Năstase sustine ca premierul Orban si presedintele Iohannis „submineaza statul de drept” prin faptul Read more

Adrian Zuckerman: „Regulile statului de drept trebuie să fie aplicate!”

Ambasadorul Statelor Unite ale Americii la Bucuresti, Adrian Zuckerman, a declarat ca vede ca pe Read more

Procurorii ce luptă pentru statul de drept sunt vânaţi, unul câte unul

Procurorii care apără statul de drept sunt vânaţi şi hăituiţi unul cţte unul de uneltele Read more

Parlamentul European discută îngheţarea plăţilor pentru afectarea statului de drept

Parlamentul European începe anul în forţă cu o iniţiativă care afectează direct Cabinetul Vioricăi Dăncilă, Read more

Şerban Nicolae, nou atac la adresa statului de drept

Senatorul PSD Şerban Nicolae susține că este posibil ca România să nu recunoască criticile aduse. Read more

Statul de drept cu bâte. Adunările publice trebuie acum declarate

Statul de drept este sub asalt. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis luni Read more

Ambasadele a 12 state fac un apel către aleşi: „Evitaţi schimbările care ar slăbi statul de drept“

Ambasadele din 12 state, dintre care 11 membre UE şi Statele Unite, au făcut joi Read more

Share