Plângere penală contra PSD pentru înscenarea homofobă din Voluntari. Consilierul PSD făptaş chelălăie

Share

O plângere penală, la Parchetul general, contra PSD Voluntari, a fost depusă de ONG-ul ACCEPT, pentru postarea pe Facebook a unui clip.

În acesta, pretinşi membri USR, îmbrăcaţi obscen, cu peruci feminune, sunt huiduiţi de cetăţeni indignaţi voluntăreni.

”Tacticile mizerabile de campanie utilizate în Voluntari de către Partidul Social Democrat în contextul campaniei pentru alegerile locale utilizează stereotipuri la adresa persoanelor transgender şi instiga la ură şi discriminare împotriva întregii comunităţi LGBTI. Asociaţia ACCEPT condamna ferm gestul politicienilor PSD care folosesc ura din societate pentru a ataca adversarii politici, fără vreo urmă de ruşine sau conştiinţa a impactului faptelor lor”, anunţă ACCEPT într-un comunicat de presă.

Alianţa USR PLUS a cerut, vineri, instituţiilor statului să se sesizeze în legătură cu filmările în care un grup de indivizi îmbrăcaţi obscen şi cu tricouri false cu USR încearcă să stârnească ura populaţiei. Înscenarea a avut loc în Voluntari, oraş condus de Florentin Pandele, soţul Gabrielei Firea.

„Alianţa USR PLUS condamna campania murdară a PSD şi cere instituţiilor statului să se sesizeze! Alianţa USR PLUS condamna înscenarea murdară realizată de PSD, care promovează pe reţelele de socializare clipuri video cu persoane deghizate în reprezentanţi ai minorităţilor sexuale şi îmbrăcate cu tricouri false USRPLUS, distribuind pliante electorale în Voluntari. Acele persoane nu sunt membri sau voluntari ai USRPLUS, iar acţiunea este realizată în mod deliberat pentru a induce în eroare alegătorii. Alianţa USR PLUS solicita instituţiilor statului să se sesizeze.

PSD face ce ştie el mai bine de 30 de ani: să mintă, să fure şi să incite la ura. Clipurile video sunt promovate în mod coordonat pe reţelele de socializare de membri şi simpatizanţi ai PSD, inclusiv de către candidaţi şi consilieri ai PSD, cum este Constantin-Cristinel Iliescu consilier în cadrul Consiliului Local Sector 2, o persoană apropiată de candidatul PSD la Sectorul 2, Dan Cristian Popescu”, anunţă USR.

Citeşte şi: PSD-isti deghizaţi în membri USR, cu peruci şi îmbrăcaţi obscen, pentru a stârni ura populaţiei. Campanie mizerabilă a PSD

Filmări în care un grup de persoane cu peruci şi îmbrăcate obscen, dar purtând tricouri cu USR, este huiduit cu furie sunt distribuite masiv pe Facebook de către susţinători ai candidaţilor PSD.

Grupul încearcă să împartă pliante în timp ce este huiduit de zeci de oameni într-un cartier din Voluntari, lângă Bucureşti: „Golanilor! Homosexualilor! Plecaţi de aici”. Înregistrarea a fost distribuită pe Facebook de Cristinel Iliescu, consilier PSD în Sectorul 2, şi de alţi susţinători ai candidaţilor PSD din Capitală.

Membrii grupului poarta măşti şi ochelari de soare, deşi este aproape noapte, pentru a fi cât mai greu de recunoscut.

Acesta este Cristinel Iliescu de la PSD. Dan Cristian Popescu este candidatul PSD pentru Primăria Sectorului 2. Cristinel Iliescu a fost prezent şi la ICCJ pentru a-l susţine pe Liviu Dragnea, când fostul stăpân al PSD era convocat în fata judecătorilor. Postarea sa a fost distribuită de peste 1.000 de activişti PSD.

Consilierul local PSD Cristinel Iliescu, care a distribuit pe Facebook filmuleţul cu falşi membri ai USR, îmbrăcaţi obscen şi cu peruci feminine, împărţind pliante în huiduielile unor locuitori din Voluntari şi-a şters înregistrarea şi anunţă că „îmi cer scuze tuturor persoanelor pe care le-am jignit sau cărora le-am provocat neplăceri prin aceasta postare”. Filmul a fost distribuit, de pe contul său, de peste 1.300 de activişti PSD în numeroase grupuri de Facebook.

„În urma postarii mele de aseară, prin care am distribuit un video clip primit pe o reţea de socializare, fac următoarele precizări:

Nu am avut intenţia să aduc jigniri sau să ofensez vreun grup de persoane prin mesajul distribuit. Condamn, la rândul meu, orice manifestare de acest fel în spaţiul public. Îmi asum calitatea de consilier local, funcţie pe care o ocup de 20 de ani şi căreia i-am făcut cinste în toate mandatele mele.

Îmi cer scuze tuturor persoanelor pe care le-am jignit sau cărora le-am provocat neplăceri prin aceasta postare. Nu aceasta a fost intenţia mea.

Precizez că nici organizaţia PSD sector 2 şi nici colegii mei candidaţi pe lista PSD sector 2 nu au nicio implicare, nu le-am adus la cunoştinţă intenţiile mele şi nici nu m-am consultat cu un alt membru al organizaţiei.

Colegii mei din PSD sector 2 sunt oameni oneşti, care respectă toţi cetăţenii şi care sunt parte activă a comunităţii sectorului 2”, a anunţat Cristinel Iliescu, pe Facebook.

El a eliminat de pe fotografia sa de profil bannerul în care anunţa că îl susţine pe candidatul PSD la Primăria Sector 2, Dan Cristian Popescu.

Share