Rânduri scrise în timpul slujbei de înmormântare a Reginei Ana în necropola regală de la Curtea de Argeș. Întrebarea din titlu nu este retorică, ci strict emoțională.
După ce o zi întreagă, dar și în zilele precedente, televiziunile, ziarele, site-urile au publicat, poate în exces, documentare și comentarii elogioase la adresa regelui Mihai, a Reginei Ana și a monarhiei române, mă întreb oare ce-or gândi și simți Iliescu și Băsescu, foștii președinți ai României?
Văzând, ascultând și citind ei (măcar în parte sau pe sărite) întreg șirul de argumente care infirmă categoric – și nu doar în virtutea zicalei că „despre morți numai de bine” – atâtea batjocoriri și umilințe, pe care și unul, și altul le-au scuipat asupra unei nobleți pe care nu o puteau înțelege, oare nu-i străbate măcar o urmă de îndoială sau de regret?
Ar fi izbăvitor pentru ei să fie așa, dar nu-mi vine a crede.
În 1990, în prag de Crăciun, Iliescu l-a tratat pe Regele Mihai, în cel mai curat-ceaușist stil, drept un infractor de drept comun, atunci când l-a urmărit cu echipaje înarmate cu pistoale-mitralieră AK 47, în drumul familiei regale spre Curtea de Argeș, locul unde tocmai a fost săvârșită o foarte mediatizată slujbă de înmormântare regală.
Privindu-i pe militarii din Brigada 30 Gardă și mașina mortuară escortată pe bulevardul Magheru, nu poți să nu-ți amintești de ticăloasa propagandă anti-monarhică revărsată sub oblăduirea aceluiași Ion Iliescu, în conivență cu neregretatul Corneliu Vadim Tudor, din 1990, până în noiembrie 1996.
Reconcilierea cu Regele Mihai, dictată de stricte interese politice, din timpul celui de-al treilea mandat prezidențial iliescian, nu poate sterge această imensă rușine și fraudă comise împotriva conștiinței poporului român de fostul demnitar comunist, Ion Iliescu.
Din perspectiva acestor amintiri, în străfundul conștiinței sale, oare ce gândește el, după ce a deturnat samavolnic în 1990 destinul unei națiuni?
Băsescu Traian, succesorul lui Iliescu, uzând mitocănescul său populism, l-a jignit fundamental pe Regele Mihai, în direct, la televiziune, acuzându-l pe fostul suveran, cel care a fost ultima rezistență monarhică anti-sovietică din estul Europei, de trădare și de a fi vândut țara rușilor.
Un „băse”, mediocru în liceu, exhiba judecăți istorice. A lipsit ostentativ de la jubileul Regelui Mihai nu doar fostul comandant ceaușist de navă, ci și domnul Daniel Ciubotea, care din poziția de Patriarh al României ar fi trebuit să nu uite că Regele era membru de drept al Sfântului Sinod, indiferent de meschinele și pământeștile sale socoteli politice și antreprenoriale.
Acum, în fața acestor documentare, oare ce calcule își mai fac în sinea lor animalul politic perfect Băsescu Traian sau îndemânaticul mânuitor de trafalet, Ciubotea Daniel?
La toate aceste amarnice întrebări vin și cu o speranță sinceră, oferită de un cadru de televiziune: în prima linie a asistenței la slujba de înmormântare de la Curtea de Arges, pe rândul rezervat familiei regale, l-am zărit așezat pe penultimul scaun pe Principele Nicolae.