O zgâtie de fată. Monica Anisie şi-ar fi zgâriat un coleg, la alegeri

Share

Cu ocazia alegerilor interne din PNL, opinia află lucruri noi despre Monica Anisie, dar şi despre alţi liberali iconici.

Alegerile din Partidul Național Liberal aduc un nou scandal. Fostul ministru al educației, Monica Anisie, care a câștigat conducerea filialei din Sectorul 2, este acuzată de un coleg că l-ar fi zgâriat, fiindcă voia să se asigure că se numără corect voturile.

A fost de altfel un scrutin tensionat. Prezenți la eveniment, Ludovic Orban și Florin Cîțu și-au aruncat reciproc acuzații, mai mult sau mai puțin voalate.

„Mi-ați băgat unghiile în mână, nu se face așa ceva!” – i-a reproșat tânărul liberal Monicăi Anisie, potrivit unei filmări făcute în timpul numărării voturilor.

„Doamna Anisie recurge la gesturi de violenţă. Mi-a băgat unghia în mână pentru că am stat foarte aproape de colegii ei”, a explicat ulterior tânărul.

Monica Anisie a câștigat conducerea filialei Sector 2 cu 75 de voturi peste candidatul susținut de Ludovic Orban.

Deși au stat unul lângă celalalt, Ludovic Orban și Florin Cîțu au evitat să își intersecteze privirile. Iar apoi s-au înțepat în discursuri:

Florin Cîțu: „Sunt aici, bună seara, să o susţin pe Monica Anisie pentru încă un mandat la preşedinţia Sector 2. Monica, a venit rândul meu să te sprijin pe tine. Tu m-ai susținut din primul moment în care mi-am anunțat candidatura și aș vrea, cu permisiunea ta, să le spun oamenilor prin ce ai trecut atunci pentru că ți-a fost teamă să vii la acea poză.

Ţi-a fost teamă de repercusiuni. Aşa am ajuns în PNL! Să-ţi fie teamă să ai o opțiune, să îți fie teamă să spui public că vrei să ai o opțiune, opțiunea ta. Asta nu e liberalism. Asta e dictatură.

Dragi colegi, voi toţi sunteţi pentru mine, indiferent de opțiune, colegii mei, indiferent de rezultat. Nu sunteţi lichele sau trădători”.

Ludovic Orban – președintele PNL: „Și mie mi-ar fi fost teamă, în locul lui Monica Anisie, să mă duc la poză. Și vă spun de ce. Nu mi-ar fi fost teamă de mine, de președintele partidului, pentru că președintele partidului nu a făcut rău nimănui.

Președintele partidului, când a luat o palmă, a întors și celălalt obraz. A încercat, pentru fiecare din colegii lui, indiferent cât de nedrept a fost față de președintele partidului, să îi dea o șansă.

Mie, în locul lui Monica Anisie, mi-ar fi fost teamă de colegii mei, pentru că ceea ce trebuie să știți voi este că Biroul Politic al Sector 2 votase cu vreo 2 sau 3 săptămâni înainte susținerea candidaturii mele.

Cum să încalci decizia organismului statutar de conducere, Biroul Permanent al Sector 2, care ți-a dat mandat să ai o opțiune, și tu să manifești altă opțiune?!”

Discursul înflăcărat al președintelui Orban a ridicat sala în picioare și a fost aplaudat la scenă deschisă. A venit rândul Monicăi Anisie să dea replica:

Monica Anisie: „Luați loc, vă rog. Sau este vorba despre un vot-test deja? Să înțeleg că acesta a fost un moment”. (Aplauzele nu s-au tradus însă în suficiente voturi pentru Tabăra Orban, după cum s-a dovedit ulterior).

Și explicațiile:

Monica Anisie, președinte PNL Sector 2: „La momentul acela Biroul Politic a dat un vot de susținere pentru președintele Ludovic Orban, unicul candidat, însă astăzi sunt, de fapt este prezent aici și un alt candidat, un candidat care merită susținerea noastră, Florin Cîțu!”

S-a trecut apoi la voi și nu au lipsit incidentele. A fost momentul în care tânărul liberal a acuzat-o pe Monica Anisie că l-ar fi zgâriat, fiindcă a vrut să se asigure că nu se fură.

Share