Pe măsură ce trece timpul şi procurorii sunt lăsaţi să-şi facă treaba în continuare, vedem revelându-se o structură ganglionară, haotică, de reţele coruptive, care se întrepătrund, se întâlnesc, uneori se bat pe România, parazitând ţara şi sugându-i vlaga.
Pe la cumpăna anilor 2003 cu 2004 sau ceva în acest gen, am aflat că ţara este ciumpăvită-ntre mafiile regionale ale pesedeilor. Erau în mare alonjă gaşca moldovenească a hrebenciucilor, la luptă pentru extinderea sferei de influenţă, spre propensie naţională, cu gaşca ruşilor şi dâncilor (cei care o fac acum pe europenii, dar care nu au avut nici o ezitare în a-şi arvuni Transilvania ca pe propria lor moşie, atunci când au avut ocazia să o facă).
Existau mafii locale, judeţe, regionale. Mai spune cuiva ceva numele lui Viorel Pupeză de la Bistriţa? Sau poate îl mai ţine minte cineva pe Nicolae Mischie de la Gorj… ori pe Dan Ilie Morega.
Ulterior, după ce a început ceea ce sistemul numeşte „băsismul”, adică în realitate după ce am început să vedem mai mult decât nişte vulcani purulenţi de corupţie scoţând capul din apele anonimizării, punerii batistei pe ţambal, după ce, deci, aceste ape au început să se retragă, şerpii, şobârlanii, crocodilii, batracienii cu 13 picioare, cinci ochi şi două cozi, grei de 56 de kilograme fiecare şi celelalte lighioane potente, am început să avem o imagine de ansamblu tot mai dramatică a situației.
Pe ţară (repetăm, pentru a fi foarte clar), stătea o colonie de ploşniţe umane, înfiptă cu boturile dinţoase-n hipoderma acesteia şi ospătându-se cu sângele cald al acesteia.
Nici acum nu vedem întrutotului tot (vorba lui Dumitru M. Ion, scriitor de talent din Curtea de Argeş, fost preşedinte PUNR Bucureşti la începutul anilor ’90) cât de mari sunt dimensiunile reţelei strânse care prinsese captivă România, atunci când, într-un context favorabil, Traian Băsescu a fost scăpat preşedinte de Sistemul Ticăloşit, împotriva căruia lucra, dar care credea că îl va putea controla in extremis prin şantaj, presiuni ori manipulare media.
Zilele acestea am început să vedem mafia din Autoritatea pentru Supraveghere Financiară.
Amintim episodul din toamna anului 2010, când intenţia ministrului Gheorghe Ialomiţianu de a demantela reţeaua stimulentelor ilegale din propriul minister a dus la manifestaţii de protest incredibil de ample, instituţionale, la nivel sindical naţional, în care Sindicatul Funcţionarilor Publici punea semnul egal între păstrarea acestor stimulente ilegale şi drepturile funcţionarilor publici. Omul a ajuns şi la proces. Doar pentru că încerca să facă un lucru bun.
Acum, au scos capul, printre ulucele DNA, ruşanii, chiţoii şi mârzacii. Şi ponţii, care afirmă aici că ordonanţa vizată de procurori „a fost solicitată în mod expres” de Comiia Europeană şi Fondul Monetar Internaţional.
Ay, Maria! Que porqueria! Să se facă precum cârligul cel care minte…