home POLITICA Nuţi din Pleşcoi şi unitatea Dreptei

Nuţi din Pleşcoi şi unitatea Dreptei

Share

elena_udreaImediat după alegerile europarlamentare, scriam că Operaţiunea “Un partid pentru Nuţi din Pleşcoi” a luat sfârşit, “iepurele” Elena Udrea şi-a făcut datoria şi se va retrage pentru un timp în planul al doilea al vieţii politice, spre binele ţării şi spre unitatea Dreptei.

Ei bine, eram prea optimişti. Elena Udrea a fost aleasă preşedinte PMP. Toată lumea se aştepta ca Cristian Diaconescu să fie ales preşedinte. Nici nu şi-a depus măcar candidatura. În schimb, a fost nominalizat verbal de Elena Udrea ca fiind candidatul PMP la Preşedinţie.

Pe ce bază a fost făcută această nominalizare total neserioasă a unui om extrem de serios, ce nu merită acest tratament? Este neclar. Ulterior, Adrian Papahagi s-a retras din prim-planul vieţii politice, după ce îl susţinuse pe rivalul lui Udrea la preşedinţia PMP, Daniel Funeriu.

Apoi, Marian Preda s-a retras din fruntea Fundaţiei Mişcarea Populară. Avem de-a face cu o aculturalizare a Dreptei aşa-zis “băsiste” care înspăimântă. Intelectualii părăsesc această grupare politică, în timp ce semidocţii, care îşi imaginează că Norvegia este republică şi stat membru UE, iar Alexandru Moghioroş paşoptist, o conduc.

Aceasta este o lovitură gravă dată unităţii Dreptei. Cupla PNL-PDL şi PMP devin în acest moment partide beligerante. Dreapta e scindată. Motivul principal: Elena Udrea este preşedintele PMP. PNL anunţase încă de luna trecută că va discuta cu un PMP-Băsescu, nu cu un PMP-Udrea.

Nu o putem acuza pe aceasta nici că este coruptă, nici că se află în conflict de interese. Cu siguranţă însă există un conflict grav de interese (fără conotaţii penale, e drept) între impopularitatea sa extremă în rândul masei de votanţi elevaţi ai Dreptei şi prezenţa ei în fruntea partidului care ar trebui să fie moştenirea politică a lui Traian Băsescu.

Dacă aceasta este moştenirea politică a celui mai bun politician pe care l-a avut România în ultimii 25 de ani, atunci finalul carierei sale, după ce nu va mai fi preşedinte, va fi cu certitudine jenant. Ca şi cele ale lui Jacques Chirac sau François Hollande. Toţi au ceva în comun: punct slab – femeia.

O ţară întreagă gândeşte acum ceea ce presa, din pudoare, nu spune: că şeful statului şi-a făcut un partid şi şi-a pus amanta în fruntea acestuia, pentru că mintea i se întunecă atunci când o vede pe superfemeia Nuţi din Pleşcoi (care-ntre timp şi-a-ndreptat bretonul).

În acest timp, Elena Udrea a început să ameninţe. Că acele partide de opoziţie, de exemplu, ce nu-l vor susţine la Preşedinţie pe candidatul (neoficial încă al) PMP, Cristian Diaconescu, vor fi ţinute minte şi las’ că vă arăt eu după alegerile din 2016! Absolut halucinant!

Acest discurs politic vindicativ intră în contradicţie cu toată lupta lui Traian Băasescu de până acum pentru unitatea Dreptei! Băsescu spunea că Dreapta trebuie să-şi anunţe cât mai rapid candidatul unic, Udrea afirmă că PMP va merge pe cont propriu, în primul tur, cu propriul candidat! Spre fărâmiţarea Dreptei…

Modul cum vorbeşte Elena Udrea despre alegerile legislative din 2016 te duce cu gândul că deja alegerile prezidenţiale de anul acesta nu mai sunt o miză pentru nucleul dur al politicienilor din proximitatea lui Traian Băsescu. Revoltător…

În acest moment, cei ce păreau militanţii nr. 1 pentru unitatea Dreptei, care ne apărau de “mafia roşie USL” şi doreau să pună, vezi, Doamne, ţara cap-compas spre Occident, se dovedesc spărgătorii de frunte ai acestei unităţi, iar partidul ce a fost aliat cu PSD, dimpreună cu partidul neo-pesedist, despre care vorbea critic Băsescu acum un an, formează aparent nucleul dur al celor mai puternice partide de dreapta.

Din această bulibăşeală vom ieşi într-o zi. Nu ştim însă când şi cum. Probabil că Nuţi din Pleşcoi deţine cheia rezolvării problemei: retragerea din prim-planul vieţii politice. Măcar pentru o vreme…

Share