home POLITICA Newsweek: Business-man-ul Trump în conflict cu politicianul

Newsweek: Business-man-ul Trump în conflict cu politicianul

Share

Afacerile preşedintelui Donald Trump sunt în conflict cu calitatea sa de om de afaceri. Newsweek prezintă câteva dintre provocările pe care le rezidă aceste două impostaze.

Donald Trump nu a fost încă învestit președinte, dar ia deja decizii discutabile. El face declarații către liderii lumii care se îndepărtează radical de politica externă americană.

Toate, în beneficiul imperiului corporatist al familiei sale, scrie Newsweek. Publicaţia avertizează că viitorul președinte al SUA e deja vulnerabil la influența altor țări prin mită și șantaj.

Newsweek Trustul orb nu e deloc chior

Președintele ales a promis în campanie să elimine aceste conflicte, prin ruperea legăturilor cu compania sa. Cu doar câteva săptămâni înainte să depună jurământul, el nu a prezentat un plan credibil.

Singura sugestie, înființarea unui ”trust orb” condus de copii săi – nu ar elimina aceste conflicte. Banii generați vor ajunge tot la familia sa. Un asemenea concern nu ar fi tocmai orb.

Dacă la Moscova va fi construit un Trump Tower, noul preşedinte îl va vedea când se va duce în Rusia. Astfel, va ști că odraslele sale câștigă milioane de dolari de pe urma lui, argumentează Newsweek.

Tot mai multe trump-buildings

Lideri străini care speră să obțină favoruri de la el vor face tot cee ce vor putea ca să-l ajute. Familia Trump va ridica tot mai multe clădiri, va vinde tot mai multe bijuterii și va face bani prin orice mijloace posibile, explică Newsweek.

Familia sa poate face un pas înapoi din companie când Trump e președinte. Dar orice națiune din lume va ști că a face afaceri cu Trump Organization va aduce beneficii familiei.

Singura modalitate de a elimina aceste conflicte de interese e vinderea companiei și împărțirea profitului. Ea a fost respinsă de Trump, a cărei echipă de tranziție a refuzat să răspundă vreunei întrebări Newsweek.

Share