România liberă: “În rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale dată lui Ponta, procurorul explică de ce a pus NUP. Între altele, anchetatorul s-a legat de faptul că doi autori dintre cei patru care au fost plagiaţi, respectiv Ion Diaconu şi Vasile Creţu, NU s-au considerat prejudiciaţi. Al treilea – Gheorghe Diaconu – a transmis procurorilor că nu vrea să dea declaraţii, dar că şi le menţine pe cele date presei (respectiv că nu se consideră prejudiciat), iar cel de-al patrulea – Grigore Geamănu – este decedat. Cu alte cuvinte, rezumând, dacă nu există prejudicii, nu există nici infracţiune, spune procurorul.”
După ce am citit ştirea dată de România liberă, am ieşit să beau o cafea la colţul străzii de după colţ, la cafeneaua din acel colţ. În cafenea, m-am aşezat pe colţ, pentru că, dacă m-aş fi aşezat pe dreapta, cei de pe stânga ar fi spus că sunt subiectiv, fiind pe dreapta, şi viţăvercea.
La masă cu mine se afla un om normal, simplu, atât de simplu şi normal, încât discuţia cu el poate fi cu uşurinţă încadrată în categoria vox-urilor anonime, precum cele luate zilnic de 50 de jurnalişti în Capitala României.
Fără să ştiu, m-am trezit obiectul adoraţiei vecinului, omului normal, celui ce stătea vizavi de mine şi sorbea, ca şi mine, din cafea (am verificat, nu băuse înainte nici măcar un strop de alcool). Vecinul meu, omul normal, ilustrul anonim, se uita deasupra capului meu cu adoraţie, ca şi cum pe cap mi-ar fi crescut un nimb.
Am întors capul şi m-am uitat în sus, pe direcţia privirii lui, ca să văd la ce se uită, dar nu am văzut decât muchia unei plasme de 30 de inci, pe care probabil se vedea ceva, dar al cărei volum era pus pe mute. M-am uitat la el. Era în continuare în adoraţie. Aha, nu era vorba despre mine, ce bine.
Apoi m-a văzut, a coborât privirea, a ridicat-o iar spre plasmă şi mi-a spus:
– … nup…
L-am întrebat:
– Poftim? Ce aţi spus?
– Am spus nup.
– Ce înseamnă nup?
– Neînceperea urmăririi penale.
– Da? A cui?
– A lui Ponta, plagiatorul.
– Da? Pentru ce?
– Pentru plagiat.
– Da?
– Da. O făcătură.
– De ce e o făcătură?
– Pentru că e procurorul general propus de el când era interimar la Justiţie. O făcătură.
– Da, dar i-aţi auzit dv. pe Ponta şi pe ăsta, procurorul general, vorbind despre aceasta?
– Nu, dar nici nu e nevoie. Ăştia ne cred proşti? Mi-e silă. Mi-e silă şi de procuror, şi de Ponta, şi de Băsescu, şi de toţi. Ei cred că sunt mari deştepţi? Că ne-au păcălit? Că e totul legal? Ei bine, nu e.
– De ce? Asta e politica.
– Nu ar trebui să fie asta.
– Nu poţi să faci tot pe lumea asta.
– Dar ar trebui măcar să încerci. Băsescu l-a lăsat pe plagiatorul ăsta să-şi spele biografia, cazierul, tot. Dar lasă, că acum plagiatul ăsta o să-l ronţăie pe dinăuntru, la infinit. O să-i ronţăie ficaţii, rinichii, plămânii, splina, organul bărbătesc al facerii, dar mai ales creierul.
– Ce meserie aveţi?
– Azi sunt microbiolog, specializat în plagiate.
Apoi nu a mai spus nimic. Numai din când în când ridica degetul gros de la mâna dreaptă spre mine, făcându-mi cu ochiul complice, ţinându-l în sus şi apoi rotindu-l şi lăsându-l să cadă-n jos.
Nu am înţeles nimic din ce voia să transmită. Nici măcar conţinutul discuţiei nu l-am cuprins. Probabil că este peste capacitatea de înţelegere a intelectului meu limitat. Totuşi, discuţia mi-a rămas înfiptă-n creier.
Mi-am terminat cafeaua, am plătit şi m-am dus să scriu aceste rânduri.