Mituri despre tehnologie în care trebuie să nu mai crezi

Share

Într-un secol al incertitudinii, un lucru este cu siguranță cert – tehnologia este peste tot. Și asta e un lucru bun – chiar dacă pentru unii oameni tehnologia încă reprezintă un inamic, în realitate, ea poate fi un aliat de nădejde pentru fiecare dintre noi.

Tehnologia ne ajută să trăim mai bine, mai confortabil, să avem acces la informații și să ne distrăm în zeci de mii de moduri – iar pentru că trebuie să o cunoaștem ca să o acceptăm, ți-am pregătit câteva mituri despre tehnologie pe care trebuie să încetezi să le mai crezi. Ca să te poți bucura cu adevărat de ea.

  • Modul „Incognito” te păstrează anonim

De câte ori nu ai deschis o nouă filă de Internet în modul Incognito, crezând că vei rămâne anonim? De fapt, acest lucru e doar pe jumătate adevărat: ești anonim dacă intră cineva pe laptopul tău și vrea să îți vadă istoricul.

Însă dacă ești virusat / hackuit din interior, în continuare identitatea ta va putea fi recunoscută – adică, site-urile pe care stai știu că tu ești cel din spatele monitorului.

  • Nu ar trebui să lași telefonul la încărcat peste noapte

Acesta este poate unul dintre cele mai întâlnite mituri din tehnologie – indiferent dacă vorbim despre telefoane Xiaomi, Samsung sau Apple, află că le poți lăsa la încărcat peste noapte. Iar telefonul nu se va strica.

Bateriile telefoanelor inteligente de astăzi sunt ion-lithium, adică sunt de deștepte încât se opresc din „a primi curent” atunci când s-au încărcat complet.

  • Mai mulți megapixeli, cameră foto mai bună

E bine să te uiți la numărul megapixelilor atunci când îți cumperi un nou telefon – totuși, află că, de fapt, camera foto a telefonului (sau mai precis, calitatea ei) nu este definită de numărul de megapixeli.

Performanța camerei e mai degrabă influențată de mărimea, dimensiunea pixelilor: pixeli mai mari înseamnă luuminozitate mai bună. Nu ignora mărimea și senzorii camerei atunci când cumperi un telefon.

  • Telefoanele inteligente provoacă cancer

Acesta este unul dintre cele mai răspândite și periculoase mituri din tehnologie, fiind complet fals. Niciun studiu științific nu a găsit vreo legătură între cancer și utilizarea telefonului mobil, după cum afirmă American Cancer Society.

  • Dacă ai televizor, ai nevoie de cablu

Cei mai tineri dintre cititori probabil vor râde când vor citi această frază, pentru că știu că nu e adevărat – chiar dacă ai televizor QLED sau orice tip de televizor, nu ai nevoie de cablu ca să te poți bucura de el.

Poți pur și simplu să îți faci abonament la un serviciu de streaming de filme sau să te bucuri de emisiunile disponibile pe Internet. Cu atât mai mult, dacă televizorul este unul inteligent, vine deja preinstalat cu zeci de aplicații gata de utilizat. Deci, televiziunea prin cablu este strict opțională.

  • Nu îți poți folosi telefonul cât e la încărcat

Dacă și ție ți s-a zis să nu stai pe telefon cât acesta se încarcă, află că e doar un mit complet neadevărat – înainte, s-a zvonit că dacă stai pe telefon cât se încarcă, există riscul ca acesta să explodeze.

Nimic mai fals – există un risc extraordinar de mic ca telefoanele să explodeze; iar când asta se întâmplă, e datorat în toate cazurile unor probleme din fabrică legate de baterie. Altminteri, dacă stai pe telefon cât e la încărcat – fii fără grijă, nu există niciun risc ca acesta să explodeze.

Tehnologia ne poate fi și prieten, și dușman – ține de noi cum o abordăm. Dar ca să ne fie prieten, e vital să o cunoaștem, să o înțelegem. Și, cel mai important, să facem diferența între informațiile reale și cele care sunt pur și simplu mituri virale.

Share