home CORUPTIE, POLITICA Mitralieră Rădulescu vrea să se retragă din politică şi să se ocupe de cancer

Mitralieră Rădulescu vrea să se retragă din politică şi să se ocupe de cancer

Share

Deputatul PSD Cătălin Mitralieră Rădulescu a anunţat că se gândeşte să renunţe la politică, supărat pe declaraţiile lui Titus Corlăţean.

DONEAZĂ ACUM





PENTRU PRESA INDEPENDENTĂ!

„Sincer să fiu, abia aştept să renunţ la politica să fac clinici pentru tratamentul de cancer”, a pretins Rădulescu.

”Înţeleg că, mai nou, ca să câştigi alegerile trebuie să aibă stiluri în partid. Stilul smuls, stilul mitralieră, stilul Corlăţean. Eu credeam că noi, în partidul ăsta, trebuie să facem ce aşteaptă oamenii de la noi. Eu nu cred că partidul trebuie condus pe stiluri.

E opinia personală a dansului, eu mi-am spus opinia mea. Am vrut numai să reamintesc că din 2013 până în 2016, când noi am participat la alegeri şi am scos un scor de 48%, scorul de 48% s-a scos cu stilul ăsta ‘mitraliera’, cum spune dansul. Am fost nişte colegi care am avut curajul, în acea perioadă, să ne opunem abuzurilor, cu toate riscurile de rigioare, când domnul Corlatean şi alţii stăteau cu capul la cutie şi nu aveau curaj să spună absolut nimic”, a spus Rădulescu, cunoscut şi că „Mitralieră”.

Rădulescu a pretins apoi că se gândeşte să renunţe la politică pentru a construi clinici.

”Eu ştiu că fiecare este dintr-o anumită regiune. Eu sunt membru PSD de 28 de ani din aceeaşi regiune. Nu am plecat dintr-un judeţ în altul ca dânsul (ca Titus Corlăţean – n.r.). (…) Sincer să fiu, abia aştept să renunţ la politica să fac clinici pentru tratamentul de cancer, ca să ajut oamenii, pentru că eu sunt medic. Vreau să mă apuc să fac ce ştiu eu să fac”, a mai spus Rădulescu.

Întrebat dacă va mai candida, deputatul PSD a precizat: ”Nu am luat o hotărâre acum, dar nici nu mai suport astfel de reacţii ale unor colegi care nu ştiu când şi-au făcut facultăţile, ce studii au sau cum au fost promovaţi în partidul ăsta. Ca să vadă dacă Cătălin Mitralieră Rădulescu este iubit în partid, ar trebui să vină să întrebe primarii. Dansul să-şi vadă de treaba dansului acolo unde este, să aibă notorietate să facă treburi pentru oamenii din judeţ şi atunci o să fie iubit”.

Titus Corlăţean a cerut, la conferinţa de alegeri a PSD Dâmboviţa, liderilor de partid să renunţe „la peremisme şi la stilul mitralieră”. Corlăţean a atras atenţia că PSD are nevoie de lideri care vorbesc corect limba romana, ştiu şi limbi străini şi sunt buni comunicatori.

Share