home CORUPTIE, POLITICA Mirel Palada, cel mai bătăuş sociolog, 25.000 de euro de la Gabi Firea

Mirel Palada, cel mai bătăuş sociolog, 25.000 de euro de la Gabi Firea

Share

Mirel Palada, mai bogat, mai spălat. Un contract de 116.000 de lei a fost atribuit de Compania Municipală Managementul Traficului Bucureşti SA firmei Cercetare Consultanță Sociologică “Sociopol” SRL.

Aceasta aparţine fostului purtător de cuvânt al guvernului Victor Ponta, Mirel Palada. Contractul a fost atribuit fără licitaţie publică în mai puțin de trei minute.

Mirel Palada trebuie să ne întrebe ce părere avem despre trafic. Mirele, e nasoală, Mirele!

Conform înţelegerii, Sociopol ar trebui să cerceteze sociologic părerea bucureştenilor despre trafic. Potrivit unor specialiști consultați de G4Media.ro, astfel de studii costa între 10 mii și maxim 15 mii de euro.

Mirel Palada a fost purtătorul de cuvânt al Guvernului Ponta. Este cunoscut și pentru episodul din septembrie 2017, când l-a agresat fizic pe senatorul USR, Mihai Goţiu, în timpul unei pauze publicitare, în contextul în care ambii participau la o emisiune de dezbateri politice la B1 TV.

Contractul dintre Primăria Capitalei şi Mirel Palada

Înţelegerea dintre Mirel Palada şi firma înfiinţată din dorinţa Gabrielei Firea a fost parafată pe 18 octombrie 2018. Autoritatea a lansat licitaţia la 15:36, iar Sociopol a făcut oferta la 15:58. Trei minute mai târziu, condiţiile erau acceptate de autoritate.

Conform ofertei publicate, Sociopol va face o “cercetare sociologica de tip cantitativ, ancheta pe baza de interviuri structurate aplicate prin intermediul chestionarului de opinie de către operatorii de interviu.

Cercetare probabilistică, pe baza de eșantion reprezentativ la nivelul populației dintr-o comunitate urbana foarte mare ” Vor fi 2000 chestionare completate prin metoda culegerii de date telefonice (CATI).

Datele urmează să fie strânse timp de 19 zile de la semnarea contractului.

Compania Municipala Managementul Traficului. Compania Municipală Managementul Traficului este firma primăriei care “a fost înființată prin Hotărârea Consiliului General al Municipiului București nr. 98/2017, cu obiectivul de a moderniza sistemul de management al traficului în Municipiul București, prin asigurarea circulației rutiere fluente precum și îmbunătățirea calității serviciilor, creșterea confortului, protecția mediului, în conformitate cu politica europeana privind o noua cultura a mobilității urbane.”, după cum rezultă din propria prezentare.

Compania lui Firea, sifon de bani

Oficial, ar trebui să aibă 259 de posturi, dintre care 90 (34%) să fie non-operaţionale, adică şefi. Salariile membrilor din consiliile de administraţie şi ale directorilor generali merg de la 4419 lei – administratorii neexecutivi, până la 16.274 de lei – administratorii executivi şi directorul general – brut pe lună.

Firma este condusă de Mădălina Șerban care are, conform cv-ului, experienţă în achiziții, dar fără experiență relevantă de management. Mădălina Șerban a lucrat la Romelectro S.A., societate despre care presa a scris că ar fi deținută de oameni conexați cu Dan Ioan Popescu, fost ministru PSD al Economiei.

Pierderi

Preşedintele Consiliului de Adminstraţie este Emanuela Jugănaru, Director General Adjunct – Direcția Dezvoltare și Politici Economice a RATB. Până la această dată, compania a mers pe pierdere, la jumătatea anului declarând la fisc o pierdere de 1,3 milioane de lei.

Asociatul unic al firmei de Cercetare Consultanta Sociologica “Sociopol” SRL este Mirel Theodor Palada şi are, ca obiect principal de activitate “studierea pieței și sondarea opiniei publice”.

Conform site-ului Ministerului de Finanţe, firma nu a depus bilanţ contabil decât în anul 2013, când a avut o pierdere de 74 de lei. De atunci, nu mai apar date financiare pe site-ul public.

Citeşte şi
Sunt mari semne de întrebare privind modul în care a intrat în complet Alina Ghica,
Sandal imens între o Administraţia Străzilor şi una dintre companiile muncipale înfiinţate de Gabriela Firea.
DNA îi cere Gabrielei Firea documente referitoare la modul în care primarul Bucureștiului, Gabriela Firea,
Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a respins cererea de desfăşurare a unui protest autorizat
Adriean Videanu s-a ales cu un nou dosar penal la Parchetul General. Ancheta vizează modul
Candidatul USB la Primăria Capitalei, Nicuşor Dan, deţine un teren de 7460 de mp, în
PNL şi PSD l-au demis pe primarul general interimar al Capitalei, Dan Marin Ştefănel, în
Încet-încet, ies la iveală date ce arată dimensiunile acţiunilor ilegale controlate de posibilul grup infracţional
Primarul general Sorin Oprescu, arestat preventiv 30 de zile, a fost suspendat din funcţie. Întrebarea
România liberă: Proiect de raport MCV: Parlamentul să nu creeze discriminare în faţa legii. Curtea Constituțională
Share