Miniştri incompetenţi cu tinichele atârnate de coadă

Share

Cabinetul Grindeanu este populat cu o serie de miniştri incompetenţi, dotaţi cu tinichele care le atârnă de coadă. Logic, dacă stăm să ne gândim că, atunci când vrei să manevrezi un om, îl apuci de tinichea. Atunci, el face ce-i spui tu.

În continuare, vom detalia personalităţile unor miniştri din Cabinetul DragneaGrindeanu. Florin Iordache e cap de listă. Urmează Lia Olguţa Vasilescu. Florian Bodog, Florin Jianu, Teodor Meleşcanu, Ana Birchall şi Marius Alexandru Dunca ţin aproape.

Miniştri incompetenţi. Florin Iordache e fruncea

Ministrul Justiţiei Florin Iordache, deputat PSD, a fost inginer în Caracal. A absolvit Dreptul şi este doctor în economie. Se uită cineva la teza lui de doctorat?  A absolvit Colegiul Naţional de Apărare.

Iordache este ori foarte dibaci, ori a primit la cheie planul loviturii de stat din iulie 2012. Noi credem că e doar unul dintre aceşti miniştri incompentenţi, nimic mai mult. Este actant de frunte în aşa-zisa “marţe neagră”.

Care numai neagră nu a fost, că altfel nu eram unde suntem acum. În 2013, a coordonat în Parlament modificările la Codul Penal, în Comisia Juridică a Camerei şi aprobarea proiectului de lege privind amnistia şi graţierea. Ideile sale fixe şi acum.

În ce fel aceste idei fixe, care-l pun pe lista posibililor miniştri competenţi, îi vor afecta activitatea?

Florin Iordache s-a ocupat şi de controversatul proiect de lege privind Roşia Montană. El a supravegheat parcursul amendamentelor asupra legii. A propus un proiect de lege, prin care procurorii să nu mai poată utiliza în dosarele de corupţie interceptările pe mandate de siguranţă naţională.

Iordache s-a numărat de asemenea printre iniţiatorii modificării Statutului deputaţilor şi senatorilor, prin care cei care şi-au angajat rudele la cabinetele parlamentare înainte de 2013 să fie absolviţi de vină.

Lia Olguţa Vasilescu, trimisă în judecată

Este trimisă în judecată în acest an pentru luare de mită, spălare de bani şi folosirea autorităţii pentru foloase necuvenite. Acuzată că în campania electorală din 2012 a determinat mai mulţi oameni de afaceri cu contracte cu Primăria Craiova să facă sponsorizări.

Le-ar fi folosit pentru a acoperi costuri din campania electorală a PSD. Dosarul a fost retrimis la DNA de Tribunalul Bucureşti. S-au constat mai multe nereguli în întocmirea lui. Au fost anulate anumite probe şi declaraţii strânse ilegal.

Nimic nu o califică pentru Ministerul Muncii. Nu are experienţă în domeniu. Ar putea fi pe lista de miniştri incompetenţi.

Teodor Meleşcanu, meleşcaşcanul coruptocraţilor

Supranumit Meleşcalcanu’, Teo Meleşcanu apare în peisaj de câte ori este nevoie de serviciile sale. A fost şeful SIE. Se presupune, dar nu se poate demonstra, că a fost ofiţer al serviciilor secrete comuniste.

Meleşcalcanu’ a fost numit ministru de Externe între turul I şi turul al doilea al prezidenţialelor din noiembrie 2014. El promitea românilor din Diaspora rezolvarea problemelor din primul tur. În realitate, credem că a făcut tot ce i-a stat în putinţă să blocheze votul acestora.

Ca şi predecesorul său, Lazăr Comănescu, are o gravă problemă de updatare la realitatea complexă geopolitică. Sau, dacă o cunoaşte, depinde cum va juca. Poate fi pus pe lista de miniştri incompetenţi.

Ana Birchall, supranumită Madam Scandal

Acolo unde se află Ana Birchall, începe un scandal. Este un om extrem de conflictual. Asta o pune probabil cu brio pe lista de miniştri incompetenţi. Ministrul delegat pentru Afaceri Europene, nu se ştie cum va gestiona această demnitate şi se presupune că va face mai mult rău.

Apăre în anul 2009 într-o filmare, în care îi dădea un teanc de 5.000 de euro preşedintelui PSD de atunci. Acesta era Mircea Geoană şi scena e filmată în biroul său din Kiseleff. Se pare că filmarea a fost făcută chiar de Birchall, cu camera ascunsă.

Ulterior, Birchall a recunoscut că ea era protagonista filmării. Total ilogic, a susţinut că era vorba despre o donaţie pentru partid, înregistrată legal şi publicată în Monitorul Oficial. Nu se explică atunci de ce a ţinut să o înregistreze, ca şi cum ar fi o luare/dare de mită.

Florian Bodog, probleme academice

Florian Bodog, ministrul Sănătăţii, a mai fost secretar de stat şi director în Ministerul Sănătăţii în 2010 – 2012. Este decanul Facultăţii de Medicină şi Farmacie a Universităţii din Oradea. În anii 2009 – 2010, a fost managerul Spitalului Judeţean Oradea.

În septembrie 2016, CNATDCU i-a retras calitatea de conducător de doctorate. El deţinea această demnitate la Facultatea de Medicină a Universităţii Oradea. CNATDCU a constatat că Bodog a scris doar două articole ştiinţifice cotate ISI. Legea cere să fii autorul a şase. Bodog se trecuse autor principal la 12 lucrări ştiinţifice.

Nicolae Florin Jianu a fost implicat într-un dosar penal

Nicolae Florin Jianu este ministrul pentru IMM, Mediul de afaceri şi Anteprenoriat. A fost implicat într-un dosar penal. O firmă la care a fost acţionar până înainte să fie numit în Guvernul Ponta este cauza.

Firma a fost anchetată pentru spălare de bani şi evaziune fiscală. Probabil că asta îl face parte din lista de miniştri incompetenţi.

Advice Group Media a fost cercetată în dosarul de evaziune fiscală al firmelor lui Marcel Păvăleanu, din Prahova. Acestea sunt la originea dosarului de corupţie al lui Mircea Cosma şi al fiului său. În 2016, poliţiştii şi procurorii prahoveni au dispus clasarea dosarului.

Marius Dunca, actant în scandalul Colectiv, a luat apărarea ANPC

Marius Alexandru Dunca este ministrul Tineretului şi Sportului. A fost preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) până în noiembrie 2015. Premierul Victor Ponta l-a demis atunci, din cauza unei declaraţii care a stârnit mari controverse.

Dunca a declarat, după incendiul din Colectiv, că ANPC a mers la club cu o zi înainte de tragedie. Nu a găsit pe nimeni la club, aşa că a plecat. Marius Dunca s-a apărat. El a spus că inspectorii au respectat legea şi nu îşi puteau depăşi atribuţiile.

El a afirmat că autorizaţiile de funcţionare pentru Colectiv nu aveau de-a face cu activitatea ANPC. Ulterior, a ajuns consilier judeţean PSD la Braşov, iar din iarnă este senator. Dunca este absolvent al cursurilor Academiei Naţionale de Informaţii a SRI şi Colegiului Naţional de Apărare.

Este el unul dintre aceşti miniştri incompetenţi? Vom vedea. La MTS trebuie să fie un manager competent.

Share