home EVENIMENT, POLITICA Mecanismul din ultimul dosar Bica. Interlopa extinsă

Mecanismul din ultimul dosar Bica. Interlopa extinsă

Share

Mecanismul prin care a funcţionat luarea de mită în noul dosar Bica este simptomatic pentru vremurile pe care le trăim. Este prezentă şi interlopa de rigoare.

Mecanismul. Bani pentru palmarea sifonărilor de la stat

Horia Simu, băiat deştept, care a lucrat prin bănci globale de investiţii, om respectabil, tânăr, de 30 de ani şi-o slănină, a ţepuit Cuprumin Abrud de a lăsat-o aproape fără suflare.

Simu apare în Topul Capital şi făcea tranzacţii pe pieţele globale ale metalelor. A luat un credit de la Bancpost, împreună cu alţi trei acoliţi, pentru care motiv banca a făcut plângere penală.

Creditul era pentru o companie a sa, din care ar fi sifonat banii prin mai multe off-shore înregistrate în Cipru, procurorii au intrat pe fir, Simu a aflat, s-ar fi dus la Alina Bica, cu ajutorul şefului Fiscului, Şerban Pop, şi ar fi mituit-o ca să se liniştească lucrurile, iar lucrurile s-au şi liniştit.

DOSARUL PE SCURT ~ Simu devalizează masiv CupruMin, aducându-l în pragul falimentului, după ce face un credit la BancPost, pentru o afacere cu această societate ~ BancPost face plângere penală ~ pe fir intră procurorii DIICOT ~ Simu află şi îl contactează pe Şerban Pop, şeful ANAF ~ Pop o contactează pe şefa DIICOT, Alina Bica, cerându-i să mermelească dosarul lui Simu ~ Bica ia şpagă 17.500 de euro printr-un consilier şi ameţeşte dosarul ~ în cursul ameţirii dosarului, se petrec două lucruri: un subordonat al Alinei Bica colaborează cu DNA şi Bica şi Simu sunt reţinuţi, apoi arestaţi de DNA în Dosarul retrocedărilor ~

Ingineria aceasta ar fi fost facilitată de băieţii deştepţi de la cele mai înalte nivele ale puterii. Şerban Pop a fost numit în funcţie de fostul ministru de Finanţe Bogdan Drăgoi, băiat deştept şi el, cu şcoli înalte, fost consilier al lui Traian Băsescu.

Anul trecut, Pop ar fi primit de la Simu, conform procurorilor, 230.000 de euro (prin două contracte de asistenţă juridică de 150.000 euro de cash), pentru a interveni la conducerea DIICOT, ca să soluţioneaze favorabil dosarul lui Simu.

Simu i-ar fi dat lui Pop banii în tranşe timp de opt luni, pentru ameţirea dosarului. Şerban Pop i-ar fi dat 20.000 de euro consilierului Alinei Bica, Ionuţ Mihăilescu, din care şefa DIICOT ar fi primit 17.500 de euro.

În schimbul banilor, Alina Bica ar fi determinat înlocuirea procurorului de caz şi ar fi făcut presiuni asupra unui alt subordonat, pentru clasarea dosarului în care era cercetat Horia Simu, lucru ce s-a şi întâmplat ulterior.

Afacerea Energo Mineral

2007: Energo Mineral SA Bucureşti se asociază cu societatea Cupru Min. Consorţiul format din Cuprom, Energo Mineral şi Ipronef, deţinut de afaceriştii Horia Simu şi Horia Pitulea, supranumiți baroni ai cuprului, a contactat Cupru Min.

În schimbul dreptului de exploatare a cuprului, cei doi s-au angajat să investească 155 de milioane de euro în retehnologizarea exploatării miniere.

Obligaţiile contractuale nu au fost respectate. Energo Mineral nu a investit banii promişi, nu şi-a achitat datoriile faţă de Cupru Min şi a exploatat la maximum utilajele societăţii.

Profitul anual a fost în aceste condiţii de peste 6 milioane de euro. În iulie 2009, după o stagnare a activităţii de nouă luni şi trimiterea în şomaj a sute de mineri, Energo Mineral a denunţat contractul.

Interlopa

În urmă cu câteva ore, B1 TV a numit-o pe avocata Alinei Bica, intervievată telefonic, Laura Voicu. Aceasta a corectat regia de emisie, explicând că o cheamă Laura Vicol.

Laura Vicol / Voicu a fost reţinută anterior de DNA în dosarul clientei sale, Alina Bica. Pe Laura Voicu o chema Laura Vicol, pentru că era căsătorită cu milionarul Mihai Vicol, deci sunt destule motive să fim confuzi, dacă acum cere în direct să i se spună public pe numele ei de doamnă, când nu mai este astfel.

Mihai Vicol a fost condamnat în anul 2011 la aproape cinci ani de închisoare, pentru deturnarea a un milion de euro, bani europeni pentru Comunicaţii.

Divorţată şi neconsolată, Laura, fostă Vicol, devenită Voicu, a devenit iubita Prinţului Ţiganilor, Leo de la Strehaia. Cititorii adevăratului prinţ, Tony Marshall, ar fi invidioşi pe povestea Laurei.

Leo de la Strehaia afirmă i-ar fi plătit 28.000 de euro lui Adrian Minune, pentru a compune special pentru iubita sa maneaua “Laura, eşti viaţa mea/Fără tine nu pot sta”. Gagiul îi trimitea iubitei câte 1.001 trandafiri.

Laura Voicu i-a avut printre clienţi şi pe unii dintre locotenenţii fraţilor Cămătaru, dar şi pe Ovidiu Tender. Culmea ironiei este că însuşi Tender este chiar cel care a… denunţat-o pe şefa DIICOT, Alina Bica, la DNA! Din această trilemă nu vom ieşi – vorba lui Ion Luca Vicol Caragiale.

Citeşte şi
Ovidiu Tender a fost condamnat de completul de la Curtea de Apel la 12 ani
Importanta documentelor Wikileaks este ca ele confirma din sursa oficiala lucrurile grave despre care am
~Norvegia sub teroarea atentatelor~Craiova, Pampas de Romania~Vodafone a pierdut 1 milion de utilizatori~Romania, cele mai
Scriu din Serparie. Din cand in cand, cate o vipera se apropie, isi infige coltii,
Basarabenii vor trebui să decidă, duminică, dacă merg pe mâna partidelor proeuropene sau se întorc
Impresarul de fotbal ar fi „intermediat“ certurile dintre un interlop şi un director de la
Un interlop craiovean a devoalat, indirect, scopul real al aducerii lui Nistorescu în fruntea ziarului
Comandantul Clubului Sportiv Dinamo, Marcel Popescu, a anuntat ieri asta despre Petre Cozma, la un
Președintele Klaus Iohannis a declarat că el şi soţia lui vor fi plecați într-o vizită
Lideri ai PSD, precum Claudiu Manda şi Niculae Bădălău, precum şi şeful Serviciului de Informaţii
Share