Prima soluţie elegantă pentru calmarea furiei Rusiei lui Putin azi ar fi măsurile de retorsiune economică.
Dar cel puţin BP, cea mai mare companie petrolieră din lume, este pierdut pentru acest război economic: a fost salvat de la dispariţie de Rusia lui Putin, după un mare scandal.
Are 19,75% părţi deţinute în Rosneft, un joint venture cu TNK, nmit TNK-BP şi deţine 10% din Sidanco, ce face parte din grupul rus TNK.
Shell Oil însă ar renunţa să extragă gaze naturale din nord-vestul Mării Negre, din apele teritoriale ale Rusiei. Dar aceasta este numai una dintre companiile ce se vor retrage voluntar din Rusia. Se mai vorbeşte despre intenţiile Petrom OMV. Şi acestea sunt doar cele mai blânde măsuri imediate.
Cele mai dure ar fi nici mai mult, nici mai puţin decât bypasarea dramatică a gazului rusesc, prin deschiderea Iranului – al doilea mare producător de gaze din lume, pe relaţia Azerbaijan – Turcia, dacă este vorba despre gaze, dar şi scăderea pentru câteva săptămâni sau luni a preţului petrolului sub 100 de dolari barilul.
Prima măsură ar duce la sufocarea în timp a Gazprom, dacă sistemul de contracte al gigantului rus cu statele Europei cade, odată ce acestea se reorientează spre gazele iraniene din Caspica.
A doua ar duce la scăderea pe potrivă a preţului petrolului la acelaşi nivel de către statele OPEC şi la falimentul petroliştilor ruşi.
Gazprom, ca să revenim, este coloana vertebrală, mama şi tata economiei ruse, iar Rusia este ţara Gazprom. Analiştii consideră că falimentul acesta ipotetic nici nu s-ar mai produce, pentru că nu se va ajunge acolo: elefantul economic rus s-ar scutura de două ori şi s-ar descotorosi de Putin şi silovikii săi, ca să nu ajungă la faliment.
Nervul sensibil al lui Putin sunt oligarhii. Dar depinde ce va fi mai puternic: efectul sensibilizării acestui nerv sau cât de prinse în mrejele intereselor economice majore sunt unele state europene.
Care sunt acestea? În primul rând Austria, apoi Germania. Ambele cu investiţii majore în Federaţia Rusă, la care dacă renunţă vor avea un recul economic consistent. Vor accepta politicienii nemţi acest preţ? Vor fi ei lăsaţi să o facă de către puternicii afacerişti ce sunt în spatele lor?
E posibil să asistăm, dacă o vor face, la mari schimbări politice în aceste state şi la o nouă criză economică, datorată acestor retrageri de capital. Miza e uriaşă. Mai ales că nici partea cealaltă nu stă degeaba: capitalul rus atacă noi redute est-europene.
Gazprom cumpără cât de multe benzinării poate. În România, de exemplu, prin subsidiara sa sârbească, Naftna Industrija Srbije (NIS), care este Petromul vecinilor noştri – cine a fost în spaţiul fostei Iugoslavii a văzut benzinăriile Petrol deţinute de NIS.
Şi aliaţii de conjunctură chinezi se mişcă, încercând să investească pe cât posibil în Europa Centrală şi de Est, acolo unde are ariciul pântecul moale. Ca în România, unde e la putere Ponta.
Trebuie să ţinem cont însă şi de forţa economică a unora şi a celorlalţi. NIS nu are puterea Shell Oil, iar chinezii vor să intre în Europa puternic, dar încă nu au aici o mare prestanţă economică, deci nu au forţă de şantaj financiar.
Carevasăzică, pe de o parte Occidentul are arme economice care pot fi puse la lucru imediat, dar sunt greu de urnit pentru că doare la portofel, iar alianţa conjuncturală Rusia – China e la nivelul dezideratelor de perspectivă în a controla economic decisiv iţele economiei europene.
Aşadar, rămâne să vedem dacă viteza cu care va fi aplicat complexul de măsuri de calmare a Rusiei lui Putin va fi îndeajuns de mare, încât paşii cizmelor acesteia către Europa de Est să se rărească progresiv tot mai mult.
Şi până unde va ajunge agresiunea acesteia rămâne de constatat în viaţa reală.