home EVENIMENT, POLITICA Marian Munteanu candidat PNL la Primărie, o coliziune

Marian Munteanu candidat PNL la Primărie, o coliziune

Share

Desemnarea lui Marian Munteanu candidat al PNL la funcţia de primar general este o decizie ce intră în coliziune cu tot ce e logic. Nimic nu e de înţeles, totul este de contestat şi criticat, inclusiv faptul că PNL, stafia marelui partid al Brătienilor, care a făcut România Mare, nu a fost capabil să-şi aleagă singur un candidat bucureştean, din structura internă a partidului. Dar lucrurile sunt mai complicate.

Coliziunea

Între curentele neolegionare (mai ponderate sau mai radicale), mişcarea tradiţionalist-românistă, cu figuri centrale prestante precum P.P. Carp, şi liberali există coliziuni şi incompatibilităţi istorice ireconciliabile.

Trebuie întâi să înţelegem corect exact ce este Marian Munteanu în acest moment şi ce a reprezentat el de-a lungul timpului.

Organic, Marian Munteanu este un tip intelectualizat puternic, de dreaptă conservatoare, cu tendinţe ponderat-legionare, probabil zeliste. Să condamn acest lucru? Pe mine acum mă interesează analiza rece, lucidă.

A fost ales secretar UASCR pe anul său în ultimii ani ai comunismului, ceea ce se poate datora personalităţii sale indiscutabil foarte puternice. Nu înseamnă neapărat că omul a fost comunist. Mai mult, este greu de crezut că a avut convingeri comuniste.

A făcut parte din grupul de studenţi filologi care l-a frecventat pe bătrânul Petre Ţuţea. Asta înseamnă că este legionar? Nici vorbă. Are elemente ale gândirii legionare? Probabil, dar ele se manifestă acum în alt context decât cel interbelic, iar Marian Munteanu este prea inteligent ca să fie fanatic.

S-a vorbit despre rapoartele pe care membrii acestui grup le-au făcut la Securitate asupra discuţiilor cu bătrânul gânditor. Probe avem? Un angajament? Deocamdată nu.

După decembrie 1990, din secretar UASCR devine, alături de Bogdan Mierlă, liderul Ligii Studenţilor din Universitatea din Bucureşti.

Basmul cu cocoşul roşu

L-am urmărit cu admiraţie la Rareş Bogdan, în ultimele nouă luni, spunând, printre altele, basmul cu cocoşul roşu, despre felul cum s-au organizat cei din Liga Studenţilor, de jos în sus, pe grupe şi pe ani de studii, alegându-şi reprezentanţii şi l-au ales finalmente pe el lider pe toată Universitatea.

Este greu de crezut. Am fondat în 1990 Liga Studenţilor din Universitatea din Galaţi şi nu eram nici pe departe organizaţi astfel. Nu era posibil aşa ceva.

Când am încercat asta, în primăvara lui 1990, au început să pocnească printre noi conservele comunistoide, atomizând orice mişcare organizată.

Am fost doar un grup de iniţiativă, care a activat practic câteva luni, începând din luna noiembrie a anului 1990, conducând greva din decembrie 1990, apoi Liga practic s-a desfiinţat şi a fost reînfiinţată de un alt grup de iniţiativă ş.a.m.d..

Nu cred că o astfel de organizare era posibilă atât de timpuriu, ci de-abia acum, după ce cinci – şase generaţii de studenţi au tot trudit la structuralitatea tot mai rafinată a acestor organizaţii, pe paliere, cămine, grupe, ani de studii.

Marian Munteanu  a fost vocea Pieţei Universităţii, dar nu singurul lider şi în nici un caz singurul creier. În Piaţă s-au întâlnit minţile tinerilor intelectuali din GID, revoluţionarilor din asociaţiile 16-21 şi 21 Decembrie, Alianţa Poporului, AFDPR, ale studenţilor din ASA şi LS. Era o paletă multicoloră de orientări politice şi concepţii, care devenea vizibilă la fiecare şedinţă organizată.

Discuţiile despre legăturile Marian Munteanu – Securitate au existat şi atunci, cum persistă şi acum, fără să aflăm ceva clar. Faptul că Virgil Măgureanu a reuşit să-l “păcălească” în anul 2000, să candideze pentru PNR, ar putea să fie din cauza acestor legături sau nu. Există mai multe verigi lipsă pentru a afirma categoric aşa ceva.

După lideratul din Piaţa Universităţii, Marian Munteanu a fondat o formaţiune paralegionar-tradiţionalistă, Mişcarea pentru România, mai ponderată decât Noua Dreaptă, care s-a dovedit rapid a fi o simplă efemeridă politică.

Am citit o dată soluţiile economice oferite de MpR la criza perpetuă în care se afla România anilor ’90 şi m-am tăvălit pe jos de râs. “Bresle“? C’mon, unde suntem, în secolul al XVIII-lea sau al XIX-lea? Între timp, a existat un individ ciudat, care a scris o carte, “Avuţia Naţiunilor”, nu aţi auzit de ea? “Va trebui să muncim mai mult!” Serios? Cât de mult? Tot mai mult? Dar totuşi cât de mult, 24 de ore din 28 sau cât, 36 din 40?

Ce scapă pe la-ncheieturi la final de săptămână

Faptul că Marian Munteanu a apărut, ca Făt Frumos din Prahova Delureană, la emisiunea lui Rareş Bogdan, jurnalist (foarte) apropiat de Klaus Iohannis, ar putea să indice premeditarea şi intenţia Neamţului de a constitui o mişcare conservatoare românească în jurul acestuia.

În principiu, ideea nu este rea, în măsura în care o asemenea mişcare ar fi de extracţie euroatlantică, nu filorusă, pe filiere securistice măgureniene.

Or, nu putem să nu remarcăm că despre Rareş Bogdan, Cozmin Guşă şi prietenul Călin Mitică (scuturat de procurori în Afacerea Remarul) există o legătură, despre care se spune că are avea o vasodilataţie rusească. Se spune doar, încă nu avem probe că lucrurile stau astfel.

Nu trebuie să ne păcălească totuşi discursul practicat acum de Rareş Bogdan şi Cozmin Guşă, ci mai curând ar fi instructiv să tezaurizăm ce scapă pe la încheieturi la final de săptămână, la Tavi Hoandră.

Revenind: în timpul celui de-al doilea război, printre cei mai radicali adversari ai nazismului din viaţa publică britanică erau şi unii agenţi conspiraţi ai fuhrerului, aşa cum în Abwehrul şi SS-ul german existau agenţi pe deplin conspiraţi ai Kominternului şi restului serviciilor secrete aliate.

Există posibilitatea ca liderii Realitatea TV să fie de bună-credinţă, aşa cum este fezabilă şi versiunea cealaltă. Astfel de oameni multifaţetaţi sunt, pe de altă parte, ideali pentru punerea reflectorului pe personalităţi intelectuale ca aceea a lui Marian Munteanu, de exemplu, un tip capabil să-l zdrobească intelectual pe Vasile Blaga din câteva cuvinte, dar pe care Blaga îl face praf la administraţie publică locală şi legislaţie specifică acesteia.

PNL şi Marian Munteanu, caprifoiul şi ţeava puştii

Totuşi, este fezabilă politic scoaterea de către PNL, poate din reverul hainei lui Iohannis, a lui Marian Munteanu? Ne îndoim. Un candidat la funcţia de primar general al Capitalei (presupunând că Marian Munteanu are cap şi pentru aşa ceva) se antrenează în luni şi luni de zile de discuţii cu formatorii campaniei.

Urletele cu efect, tăcerile de efect, argumentele şi contraargumentele, logoreile inerente, antrenarea formării discursului, sub tirul de logoree verboasă a adversarului politic care nu se mai opreşte, toate acestea necesită realizarea de deprinderi, reflexe de vorbire, de gândire. Pentru aceasta se plătesc formatori de meserie, care te antrenează insistent pe specii de subiecte, după ce se instruiesc şi ei, la rândul lor.

Iar mai importantă decât toate este asimilarea unor cunoştinţe esenţiale legate de meseria de primar general. Câte blocuri de locuinţe sunt în Capitală? Câte sunt amenajate termic, câte nu? Ce presupune tragerea de fonduri europene pentru acestea, care sunt hibele, cine încalcă legea asta şi cum anume? Câte lacuri are Capitala, ce se poate face cu şi pe acestea? Comuna Pantelimon trebuie sau nu să devină parte a Cartierului Pantelimon şi care sunt implicaţiile? Voluntari trebuie să devină parte a Bucureştiului? Cum e cu inelele de tip drum expres?

Eheeee… Mariane, Mariane, o să înveţi astea pierzând alegerile, Mariane.

Cât despre electorate, ce să mai spunem? PNL este un partid dezorientat, despre care am mai scris de-a lungul timpului, care şi-a pierdut o parte din electoratul tipic de dreapta şi s-a trezit cu adiţii destructive de electorat de stânga. Procesul acesta a devenit dramatic după episodul bileţelului roz din ianuarie 2007 şi a cunoscut apogeul în anii de aparent apogeu 2012 – 2014.

Acum, după fuziunea cu PDL, noul PNL este un soi de balamuc, în care toată lumea strigă, râde, ţipă, vorbeşte şi aruncă roşii şi ouă stricate simultan. Ce soluţie a găsit balamucul acesta? Să-l arunce-n luptă catindat pe… Marian Munteanu. Va fi un eşec.

Alegând cea mai puţin urâtă fată din sat

La Botânga, satul nostru drag, sunt multe fete de măritat. Toate cele accesibile sunt urâte, au mustăţi, picioarele strâmbe şi-s cocârjate. Câtorva li se-ncalecă degetele de la picioare, una e chioară, iar singura frumoasă, săraca de ea, e paralitică.

Care oare este cea mai bună partidă? Cineva doreşte acum să ne convingă că sentimentul pieţei băieţilor de măritat din Botânga este că Mariana, în condiţiile în care sătenii şi-au ascuns prin case fetele cu adevărat frumoase, să nu se arunce golanii pe ele la orele serii.

Acum doi ani, pe tot judeţul nost’ drag, Bordecea, s-a ales un kappo. Tot la fel, am avut tot felul de chiori, nărozi, blembeleci, crocodileci şi zevzeci, pentru că băieţii şi fetele deştepte şi cinstite au plecat din judeţ, luându-şi lumea-n cap, iar cei rămaşi în ţară nu se bagă în porcărie.

Toţi şmecherii ne-au promis că, în locul bordeielor în care stăm, dacă-i vom alege, vor construi Singapore instant. Noi nu prea i-am crezut, dar ne-am străduit să-l alegem kappo pe cel mai puţin ticălos.

PNL speră să repete acum experimentul cu Klaus Iohannis, de la alegerile din noiembrie 2014, când i-a mers. N-a înţeles că i-a mers într-un anumit context de disperare a românilor, să nu care cumva să iasă Ponta preşedinte. Condiţiile nu sunt acum identice la Bucureşti.

Iar bucureştenii nu vor aprecia că Marian Munteanu este cea mai puţin urâtă fată de măritiş din sat, pentru că îl vor simţi pe acesta că este din alt film. S-ar putea să creadă că această fată de măritiş acceptabilă este Nicuşor Dan sau altcineva. Vom vedea cine.

Cu prostia, dar şi cu infinita înţelepciune a electoratului, nu te pui.

Share