Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a afirmat că impozitarea progresivă nu va fi implementată anul acesta.
Ciolacu crede că nici anul viitor nu se va întâmpla acest lucru, dar e o bază de discuţie, el precizând că e posibil ca în viitor să se vină cu un sistem de impozitare la toate ţările UE.
Felul în care abordează problema Ciolacu este intoxicator şi sugerează o realitate factuală diferită de cea conectată la realitate.
Marcel Ciolacu, liderul PSD, se comportă de parcă toată lumea civilizată are impozitare progresivă şi România mai are de făcut asta pentru a intra în rândul statelor civilizate şi ea. Este complet eronat.
Despre impozitarea pensiilor speciale, Ciolacu a arătat că e incorect să ieşi la pensie şi să ai venituri mai mari decât ai avut în activitate, iar părerea lui este că acolo trebuie venit cu impozitare de peste 90%.
Şi această poziţie a lui Ciolacu este o diversiune. Pensiile speciale au fost duse la nivelul nesimţit acum fix de PSD. Impozitarea pensiilor speciale, ca pretext pentru impozitarea progresivă, este o altă mizerie.
”Impozitarea progresivă, nu am spus niciodată şi nu spun nici astăzi. Nu va fi implementată anul acesta şi nu cred că nici anul viitor, dar este o bază de discuţie şi ştiţi că porneşte digitalizarea de la ANAF, de la Vamă, de la autorităţile locale, fiindcă trebuie ceva integrat.
Să vedem cum construim viitorul împreună, să ieşim din zona de sloganuri, să ne rupem, că, domnule, distrugem mediul de afaceri. Nu am văzut mediul de afaceri distrus nici în Franţa, nici în Germnaia, nici în Italia, nici în Polonia, nici unde în Europa unde există acest sistem de impozitare progresivă, şi să începem să creionăm, în coaliţie, împreună cu partenerii sociali, cu mediul de afaceri, o perspectivă de viitor a României”, a spus Ciolacu.
El a precizat că este prima oară când o coaliţie îşi asumă acest lucru, şi PSD, şi PNL şi UDMR. Altă minciună. Se înţelege că PNL şi UDMR s-au poziţionat de partea impozitării progresive. Nu. În timp ce UDMR a stat stănoagă, nepronunţându-se clar pro sau contra, PNL a fost clar, explicit contra.
”Dacă vrem să scoatem breaking news că s-a certat Ciolacu cu Ciucă, nu am nici o problemă, că aveţi şi dumneavoastră meseria dumneavoastră şi e normal să ne ţineţi captaţi cu acest lucru. Nu este o ruptură în interior, dar eu cred că este necesar să discutăm.
Adevărat, mai există politicieni care, normal, încearcă să apară la televizor cu ceva fantastic, să aibă păreri, dacă nu mai e cota unică (n.n.: aluzie la poziţiile caustice ale lui Florin Cîţu). Nu ştiu care mai e cota unică, e 5, e 10, e 16, e 9 (n.n.: Nasol. Preşedintele Camerei Deputaţilor susţine că nu ştie care e cota unică, pe care a distrus-o cu exceptări partidul său).
Cotă unică este cotă unică. Ne-am apucat să scoatem din excepţii, un lucru foarte bun şi recomandare a auditorilor interni, cât şi a auditorilor externi, încet, încet să scoatem aceste excepţii”, a spus Marcel Ciolacu.
Foarte bine, scoateţi excepţiile, veţi vedea cum cresc veniturile la buget imediat.
El a precizat că, în urma discuţiilor cu comisarul Schmit (n.n.: comisarul pe locuri de muncă, Nicolas Schmit) şi cancelarul Germaniei, ”e posibil ca în viitor să venim cu un sistem de impozitare, la toate ţările membre UE”.
Asta e ca snoava cu salariul minim european. Zi-le, Loredană:
”Poate este nevoie să venim cu o viziune europeană, peste tot, astfel încât să creăm un cadrul concurenţial adecvat în interiorul Uniunii Europene. Lucrurile sunt într-o dinamică.
Dacă dorim să mergem simplist, că eu m-am certat cu Ciucă, nu am nici o problemă, vă anunţ că nu m-am certat cu Ciucă, chiar am vorbit astăzi de dimineaţă.
Şi avem în continuare aceste discuţii, şi cu BNR, şi cu FMI, şi cu toată lumea, să ne luăm toate informaţiile, pentru ca deciziile politice, care o să ne afecteze pe toţi (..), să fie cele corecte”, a afirmat el.
Despre impozitarea pensiilor speciale, Ciolacu a arătat:
”Dacă am venit cu şapte proiecte, continuăm să venim cu proiecte în aceeaşi logică, crezând că, dacă facem acelaşi lucru, o să avem un efect.. ştiţi că este teoria tâmpitului: «Nu vom reuşi.»
Ori schimbăm sistemul, fiindcă e incorect să ieşi la pensie şi să ai venituri mai mari decât ai avut în activitate. Acolo, părerea mea este că trebuie venit cu impozitare peste 90%”.
Mai ştim o zicală românească, e în versuri: „Un bou arunc-o piatră-ntr-o baltă / Zece oameni deştepţi se chinuie s-o scoată”.
Liderul PSD a precizat că trebuie făcută o analiză, pe categorii, pentru că sunt pensii speciale, ocupaţionale.
”E incorect ceea ce s-a întâmplat în aceşti 30 de ani. Nici excepţiile, să ştiţi că ele nu au apărut din senin, nu le-a visat vreun parlamentar, ele sunt rodul unor influenţe pe o perioadă de 30 de ani, în care toată clasa politică s-a implicat şi acum a venit momentul adevărului, cu aceste crize suprrapuse.
Nu. Aceste excepţii nu sunt rodul implicării întergii clase politice, cum afirmă Ciolacu, ci sunt edificate de PSD. El a precizat că e ilogic:
”Nici unde în lumea asta, cu excepţia României, cineva care iese la pensie câştigă mai mult decât a avut în activitate”, a explicat el. ”Eu nu am auzit de ceva mai nesustenabil sau mai incorect. La asta m-am referit, la acea excepţie, nu la un prag”, a completat el.
