Macron şi Putin au avut două ore de discuţii inutile

Share

Preşedintele francez Emmanuel Macron şi omologul său rus, Vladimir Putin, au discutat aproape două ore, pentru a încerca să scadă tensiunile legate de criza ruso-ucraineană, a anunţat Palatul Elysee, citat de Le Figaro.

Potrivit The Guardian, un reprezentant al preşedinţiei franceze a declarat că Putin nu a spus nimic în timpul conversaţiei cu Macron care să sugereze că s-ar pregăti de invadarea Ucrainei.

“Nu am observat nici un indiciu, în ceea ce a spus preşedintele Putin, că el ar urma să atace. Totuşi, suntem extrem de vigilenţi, cu privire la poziţia armatei Rusiei, pentru a evita ce este mai rău”, a afirmat oficialul francez.

Franţa le recomandă cetăţenilor săi să evite călătoriile în Ucraina.

Emmanuel Macron l-a avertizat pe Vladimir Putin că “un dialog sincer nu este compatibil cu o escaladare” din punct de vedere militar al situaţiei de la frontiera Ucrainei.

“Ambii şi-au exprimat dorinţa de continuare a dialoguluiu”, cu privire la “căile de punere în practică a acordurilor de la Minsk”, despre Donbass, şi cu privire la “condiţiile de securitate şi stabilitate în Europa”.

Discuţia dintre cei doi lideri a început la ora 12.30 a Franţei şi a precedat un apel similar care îi va avea protagonişti pe preşedintele american Joe Biden şi Vladimir Putin.

Share