Ludovic Orban: Actuala CCR este un inamic al Constituţiei!

Share

Premierul Ludovic Orban a comentat din nou foarte dur decizia CCR, prin care au declarate ca neconstituţionale amenzile date în perioada stării de urgenţă.

DONEAZĂ ACUM





PENTRU PRESA INDEPENDENTĂ!

„Este o decizie anticonstituţională, împotriva ordinii de drept, dată în favoarea celor care nu au respectat regulile, câteva zeci de mii de romani, dată în dispreţul a milioane de romani care au respectat regulile, s-au comportat responsabil. Această decizie este aproape un îndemn la anarhie, la nerespectarea legilor, a regulilor, nu înţeleg cum poate o curte constituţională să dea o asemenea decizie”, a declarat premierul, la Craiova.

„Suntem tot mai hotărâţi de a găsi soluţii pentru a schimba prevederile constituţionale şi legale care reglementează activitatea CCR, pentru că este clar că trebuie schimbate dacă au dus la o asemenea componentă a CCR care să transforme CCR într-un inamic al Constituţiei şi într-un instrument de exploatare, de interpretare subiectivă a Constituţiei, împotriva interesului general”, a mai spus Orban.

Jurnalistul Mircea Marian consideră că decizia CCR de a declara drept neconstituţionale amenzile date în starea de urgenţă, la sesizarea lui Renate Weber, este încă o dovadă că mafia pesedisto-putinistă vrea „haos, incertitudine şi dezarmarea statului în fata pandemiei”.

„Ce fac acum Dorneanu, Weber şi gaşca lor de pioni puşi de PSD et. co. în instituţii cheie NU este în apărarea libertăţilor cetăţeneşti sau a amaraţilor amendaţi de vreun miliţian pus pe fapte mari. Să nu avem iluzii. Ei vor doar haos, incertitudine şi dezarmarea statului în fata pandemiei.

Dacă CCR era corect şi îi pasă de soarta României, decidea că e constituţional să se abroge pensiile speciale, care sunt de fapt o indemnizaţie pe viaţă dată unor categorii de privilegiaţi ai statului. Dar cum să facă asta şi să îşi taie singuri pensiile uriaşe?

E cumplit ca în această mafie pesedisto-putinista sta apărarea noastră în fata abuzurilor guvernării şi respectarea legii fundamentale.

PS: Amenzile abuzive puteau fi atacate în instanţă şi, de la caz la caz, judecătorul decidea. Pentru că, da, cred că au fost multe abuzuri şi excese, dar soluţia nu era la CCR, ci la judecători.

Să vedem acum ce haos va fi pe străzi, când lumea va afla că amenzile sunt neconstituţionale, şi cum se va reflecta asta în numărul de îmbolnăviri/ decese. Great job, Waler, Renate şi restul găştii”, a scris Mircea Marian, pe Facebook.

Share