home CORUPTIE, MASS MEDIA, POLITICA Ludovic Orban a pus-o la punct pe Sabina Iosub de la Antena 3

Ludovic Orban a pus-o la punct pe Sabina Iosub de la Antena 3

Share

Premierul Ludovic Orban a acordat, în premieră în ultimul an, un interviu postului Antena 3. El a fost atacat de realizatoarea Sabina Iosub, pentru că l-a demis pe Adrian Streinu-Cercel, însă premierul a pus-o apoi la punct.

DONEAZĂ ACUM





PENTRU PRESA INDEPENDENTĂ!

„A fost o răfuială personală scandalul cu domnul Cercel?”, a întrebat Iosub, după ce la începutul interviului a fost foarte linguşitoare.

„A fost schimbat din funcţia de preşedinte al comisiei anti-Covid în urmă mai multor declaraţii publice, iar ultima a fost inacceptabilă, cu acel plan prin care erau introduşi în carantină părinţii şi bunicii noştri.

Comunicarea publică în vreme de criză… declaraţiile sunt extrem de grave, afectează psihic categorii ample de persoane. Domnul Cercel a mai făcut declaraţii în legătură cu testarea în masă, cu testele rapide care nu au precizie de 100%. Nu poţi să accepţi să foloseşti nişte teste în care din 100 de cetăţeni care sunt diagnosticaţi negativ ca fiind sănătoşi să fie o eroare, 20 să fie pozitivi şi ei să fie consideraţi sănătoşi şi să li se permită, practic, prin diagnosticul care li se pune, să se mişte liber, să li se dea posibilitatea să infecteze pe alţii.

Nu a fost nimic personal şi astăzi, la reuniunea Consiliului de suport tehnico-ştiinţific, a fost prezent şi domnul Streinu-Cercel şi de fiecare dată când a fost necesar am colaborat şi vom colabora şi de acum, dar, pe de altă parte, nu îşi poate permite un om care deţine o calitate oficială şi chiar funcţia de preşedinte să comunice public şi să prezinte într-un mod care să creeze efecte atât de negative în percepţia publică”, a răspuns Orban.

Iosub a ţinut apoi să îi prezinte citate care le aparţineau lui Horaţiu Moldovan şi Nelu Tătaru, privitoare la carantinarea persoanelor de peste 65 de ani.

„Îmi daţi nişte declaraţii pe care le-aţi căutat foarte mult şi le-aţi scos din context”, a replicat premierul. „Deloc şi ştiţi foarte bine acest lucru”, a sărit Sabina Iosub.

„Domnul ministru se referea la tratarea cazurilor uşoare, care s-ar putea face într-un hotel. Era vorba despre tratarea persoanelor de peste 65 de ani, să se facă în regim hotelier, nu acasă”, a specificat Orban.

Mama lui Iosub este Anca Florea, consilier general din partea PSD, care de curând a fost numită de Gabriela Firea în funcţia de directoare a Circului Metropolitan Bucureşti.

Share