home MASS MEDIA, POLITICA, STIRI DESPRE JURNALISTI Liviu Iolu, fost jurnalist, desemnat la Primăria Iaşi din partea PLUS

Liviu Iolu, fost jurnalist, desemnat la Primăria Iaşi din partea PLUS

Share

Fostul purtător de cuvânt al Guvernului Cioloş, Liviu Iolu, a fost desemnat candidatul PLUS la Primăria Iaşi, iar profesorul universitar şi politologul Daniel Şandru, pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Iaşi.

DONEAZĂ ACUM





PENTRU PRESA INDEPENDENTĂ!

Cei doi candidaţi din partea PLUS la Primăria Iaşi, respectiv Consiliul Judeţean Iaşi au fost prezentaţi de liderul formaţiunii politice Dacian Cioloş, sâmbătă seara, în cadrul unei conferinţe de presă.

„Cu Liviu Iolu am avut ocazia şi plăcerea să colaborez la Guvern, a fost purtător de cuvânt în perioada 2016-2017, după ce am terminat mandatul la Guvern, Liviu avea de ales să se întoarcă în presă cu competenţa pe care o câştigase la Guvern, dar a decis să rămână în continuare în proiectul civic şi apoi în proiectul politic pe care l-am lansat. Liviu nu e doar un om cu simţul responsabilităţii, dar e şi unul de echipă, un om care a hotărât să îşi dedice mai departe cariera interesului general. (…)

Daniel Şandru, care este profesor universitar ieşean, am avut plăcerea să colaborez cu el la guvern. A fost secretar de stat la Cancelaria Guvernului şi s-a ocupat pe pregătirea proiectelor pentru Centenar.

După terminarea mandatului, s-a întors în Iaşi, unde a avut colaborări cu administraţia publică locală, cunoaşte foarte bine judeţul şi cred că această experienţă îl califică să fie candidat la preşedinţia Consiliului Judeţean”, a spus Dacian Cioloş.

El a anunţat că aceştia vor intra într-o competiţie internă cu alţi doi candidaţi, propuşi de USR, unul dintre aceştia fiind deputata Cosette Chichirău, care aspiră la fotoliul de primar al Iaşului.

„În felul acesta, cu cei doi candidaţi din partea PLUS, colegii USR şi-au desemnat şi ei candidaţii pentru Primărie şi Consiliul Judeţean. Suntem în măsură să lansăm dezbaterea internă în alianţă pentru desemnarea candidatului unic, dezbatere internă prin care ne dorim să scoatem în evidenţă care sunt cele mai bune soluţii pentru ieşeni.

Asta e ideea mobilizării a mai multor candidaţi şi de la PLUS, şi de la USR. Decizia noastră politică e foarte clară, vom avea un singur candidat al alianţei şi pentru primăria Iaşi, şi pentru Consiliul Judeţean, însă ne dorim ca acel candidat să poarte proiectele cele mai bune, cele mai adaptate pentru ieşeni, proiecte care să le putem dezbate cu ieşenii înainte de desemnarea candidatului.

În perioada următoare candidaţii USR şi PLUS îşi vor lansa în dezbatere publică proiectele. Obiectivul nostru este ca, într-un termen relativ scurt, cred că, undeva în jurul mijlocului lunii februarie, să fim în măsură să vă anunţăm care vor fi candidaţii unici ai alianţei şi care sunt proiectele pe care le vor asuma pentru ieşeni”, a precizat Dacian Cioloş.

În discursul său, fostul jurnalist de investigaţii şi purtător de cuvânt al Guvernului Cioloş, Liviu Iolu, a spus jurnaliştilor că la Iaşi Alianţa USR-PLUS şanse mari să câştige alegerile locale, la fel cum a făcut şi la europarlamentarele din 2019.

„Cred că avem prima şansă să câştigăm Primăria Iaşi, prima şansă şi la Consiliul Judeţean Iaşi. Noi credem că putem câştiga şi reda demnitatea şi identitatea Iaşului, care a fost văduvit, la fel ca întreaga regiune, în ultimii 30 de ani, de investiţii majore.

Iaşul şi întreaga regiune au fost văduvite pentru că nu au avut politicieni, nu au avut administratori cu suficientă putere atât naţională, cât şi europeană, pentru a aduce investiţii în oraş, în judeţ. Mai candidez şi pentru că Iaşul are nevoie de un nou suflu în administraţia publică.

Gâfâie în acest moment. Lucrurile pe care le face Primăria, primarul Iaşului, pe care le-au făcut primarii Iaşului dîn ultimii 30 de ani, sunt doar pe gospodărire. Nu am văzut o viziune pentru Iaşi, ci doar de gospodărire.

Cred că Iaşul are nevoie de un primar de anvergură naţională care să fie racordat la politicile nu doar naţionale, ci şi europene”, a spus Liviu Iolu, candidatul desemnat de PLUS pentru alegerile interne din cadrul Alianţei USR-PLUS la Primăria Iaşi.

Fostul secretar de stat din guvernul Dacian Cioloş, profesorul universitar şi politologul Daniel Şandru a spus că vrea să imprime un alt stil administrativ, subliniind totodată că îşi doreşte eliminarea “căciulismului” politic şi administrativ.

„Ceea ce îmi doresc este să imprim un nou stil administrativ, care se numeşte, pe de o parte, defeudalizarea Consiliului Judeţean Iaşi şi a judeţului Iaşi, iar pe de altă parte, depersonalizarea instituţională la care asistăm în ultimii 30 de ani atunci când vorbim despre administraţia publică. Ceea ce îmi mai doresc este să înlăturăm “căciulismul”.

Avem, la momentul acesta, şi am avut în toţi aceşti 30 de ani, preşedinţi de Consiliu Judeţean care au mers cu căciula în mână la guvern, care au mers cu căciula în mână în faţa şefilor de partid. Cred că Iaşul trebuie reprezentat cu demnitate atât atunci când vorbeşti cu şeful tău de partid, atât atunci când vorbeşti cu premierul României sau cu miniştrii de resort şi, evident, atunci când reprezinţi judeţul Iaşi”, a spus prof.univ.dr. Daniel Şandru, candidatul PLUS pentru alegerile interne din cadrul Alianţei USR-PLUS, la preşedinţia Consiliului Judeţean Iaşi.

Citeşte şi
PNL şi USR-PLUS se aliază şi în Sălaj-Zalău, după Bucureşti

Depesedizarea ţării poate să înceapă acum. PNL, USR şi PLUS se aliază şi în Sălaj, Read more

Neculai Onţanu: Partidele de dreapta vor introduce haos în Capitală!

Fostul primar Neculai Onţanu, candidat al Partidului ADER la Sectorul 2, solicită conducerilor partidelor de Read more

Adrian Albu, supravieţuitor Colectiv, candidat la Primăria Sector 2 din partea PLUS

Adrian Albu, supravieţuitor al incendiului din clubul Colectiv, este candidatul susţinut de PLUS pentru funcţia Read more

GDS lansează un apel la unitate a partidelor de dreapta

Grupul pentru Dialog Social (GDS) a lansat, joi, "un apel la unitate" partidelor de centru-dreapta Read more

PLUS cere schimbarea lui Mituleţu Buică, după întâlnirea cu Kuzmin

PLUS cere Parlamentului schimbarea imediată a președintelui Autorității Electorale Permanente, Constantin-Florin Mitulețu-Buică.Aceasta după ce Buică Read more

USR şi PLUS vor fuziona în luna iulie. Moise Guran, în conducere

Birourile Naţionale ale USR PLUS au decis, în şedinţă comună de alianţă, să solicite organizaţiilor Read more

PNL a depăşit Alianţa USR-PLUS în sondaje, în Bucureşti

PNL este cotat cu 32% intenţie de vot pentru Primăria Capitalei, în timp ce Alianţa Read more

Cristian Tudor Popescu s-a supărat pe Moise Guran, că l-a lăsat cu ochii-n soare

Cristian Tudor Popescu a declarat că este deranjat de faptul că Moise Guran nu l-a Read more

Nicuşor Dan. Ecuaţia Capitalei. Vlad Voiculescu. Necunoscuta PNL

Nu-mi place Nicuşor Dan, dar nu-mi dau seama de ce anume. Există o componentă instinctivă Read more

Oana Bogdan demisionează din PLUS ca să elibereze animalele, la un birou de arhitectură din Bruxelles

Oana Bogdan, membru in conducerea PLUS, anunta ca a demisionat din partid. Ea spune ca Read more

Share