Cine se-aseamănă se adună! Liviu Dragnea, șeful PSD și președintele Camerei Deputaților, s-a întâlnit miercuri cu directorul general al companiei austriece OMV.
Întâlnirea, care a avut loc la biroul din Parlament al lui Dragnea, vine pe fondul promisiunilor publice ale acestuia că va face anumite modificări în legea offshore pentru a fi în acord cu propunerea sa inițială.
Liviu Dragnea se împrieteneşte cu ce i-a desprietenit prietenul Vâlcov
Întâlnirea șefului PSD cu Seele are loc după ce mai mulți lideri PSD, în frunte cu Darius Vâlcov, au acuzat dur compania petrolieră că ”șantajează” statul român în chestiunea gazelor din Marea Neagră.
Potrivit surselor G4Media.ro, joi va veni la București pentru discuții cu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu și Liam Mallon, președintele diviziei de Dezvoltare a companiei americane ExxonMobil.
