home CORUPTIE, POLITICA Liviu Dragnea vrea procedură de revocare a lui Maior de la Washington

Liviu Dragnea vrea procedură de revocare a lui Maior de la Washington

Share

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a transmis, luni, că a primit şi el scrisoarea lui Rudolph Giuliani pe tema protocoalelor secrete SRI – Parchet, în urma căreia Occidentul va privi cu mai multă atenţie la abuzurile îngrozitoare care s-au comis în ţara noastră în numele luptei anti-corupţie.

Liviu Dragnea. “Domnul Giuliani pune cu adevărat degetul pe rană”

Am primit din partea domnului Rudolph Giuliani aceeaşi scrisoare pe care a primit-o şi preşedintele Iohannis. Concluzia amară a acestei scrisori este că încrederea în sistemul de Justiţie din România este serios zdruncinată în faţa partenerilor externi şi a investitorilor străini.

Domnul Giuliani pune cu adevărat degetul pe rană – o rană care este încă deschisă şi pe care România va trebui să o trateze tranşant şi cu mult curaj, dacă mai vrem să rămânem în familia statelor democratice din spaţiul Nord-Atlantic.

, a declarat Liviu Dragnea, conform Mediafax.

Liviu Dragnea îl gonflează pe Rudy Giuliani

Liviu Dragnea mai arată că Rudolph Giuliani este un celebru procuror federal al Statelor Unite, care a luptat în mod real cu mafia şi corupţia şi a cărui probitate morală şi profesională impune respect peste tot în lume.

Iar când acesta vorbeşte despre încălcarea gravă a drepturilor omului şi a principiilor statului de drept în România, prin protocoalele secrete dintre SRI şi DNA, prin intimidarea judecătorilor şi a martorilor sau prin ascultarea excesivă a telefoanelor, atunci Occidentul va privi cu mai multă atenţie la abuzurile îngrozitoare care s-au comis în ţara noastră în numele luptei anti-corupţie.

Preşedintele Iohannis nu mai poate pretinde că nu e nimic grav sau că încă nu a lecturat scrisoarea domnului Giuliani.

Liviu Dragnea: Iohannis e titularul statului paralel

O astfel de poziţie nu ar face decât să întărească percepţia publică larg răspândită că domnia sa este tributar Statului Paralel, pe care l-a protejat până acum. La fel de revoltătoare este şi reacţia celui care ar trebui să reprezinte interesele României în Statele Unite şi care a folosit numele ilustrului senator John McCain, în încercarea de a acoperi adevărurile dureroase din scrisoarea domnului Giuliani.

Domnul Maior şi-a depăşit în mod clar mandatul, iar din acest moment nu mai poate fi privit cu încredere de partenerii americani. Salut decizia Ministerului de Externe de a-l chema să explice această ieşire în decor şi sper ca măcar de această dată preşedintele Iohannis să facă ceea ce este în interesul României.

, a adăugat preşedintele Camerei Deputaţilor.

Rudy Giuliani serveşte, Liviu Dragnea plesneşte

El a ţinut să precizeze că o parte din problemele semnalate de domnul Giuliani îşi vor găsi rezolvarea în noile legi ale Justiţiei.

Altele urmează să fie soluţionate prin pârghii legale şi constituţionale. Este interesantă propunerea domnului Giuliani de constituire a unei comisii de judecători internaţionali care să analizeze şi să se pronunţe cu privire la impactul protocoalelor secrete asupra sistemul de Justiţie.

O astfel de comisie s-ar ridica deasupra partizanatelor politice din România şi ar pune capăt propagandei mincinoase care a atacat furibund orice acţiune legitimă a Parlamentului de a demonta acest Stat Paralel şi de a restabili independenţa judecătorilor. La fel este necesară o justă reabilitare a victimelor acestui sistem opresiv.

Nu ne vom însănătoşi ca ţară, ca societate, ca naţiune, până când nu vom condamna public toate aceste abuzuri şi până când cei care le-au comis nu vor fi aduşi să răspundă în faţa legii. Aceasta e singura garanţie că astfel de atrocităţi nu se vor mai repeta în viitor.

, a conchis Dragnea.

Citeşte şi
Adjunctul șefului DNA, procurorul Călin Nistor, cere Secției pentru procurori a CSM revocarea procurorilor DNA
Procesul lui Lazăr, intentat de acesta pe tema intenţiei de revocare a sa din funcţie
Procurorul general Augustin Lazăr a atacat vineri în instanță procedura de revocare declanșată de ministrul
Preşedintele României, Klaus Iohannis, poate să respingă propunerea de revocare a procurorului general Augustin Lazăr.
Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, luni, decretul de revocare a Laurei Codruţa Kovesi din funcţia
Manifestaţia de susţinere a Laurei Codruţa Kovesi de la Ministerul Justiţiei se transformă rapid în
Ministru Justiţiei Tudorel Toader a anunţat aseară că solicită preşedintelui Klaus Iohannis revocarea din funcţie
Sub titulatura "Tudorele, îndrăznești s-o revoci pe Codruța din fruntea DNA?", ONG-urile Reușim şi Vrem lustrația clasei politice organizează
Tudorel Toader a decis să o mai clatine timp de o săptămână cu scandalul provocat
Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a decis să nu ceară demiterea lui Lazăr şi Kovesi. "Nu
Share