home CORUPTIE, POLITICA Lista celor care au împrumutat-o pe Rovana Plumb cu bani. Gârlă!

Lista celor care au împrumutat-o pe Rovana Plumb cu bani. Gârlă!

Share

Comisia pentru afaceri juridice din Parlamentul European a somat-o joi pe Rovana Plumb să clarifice diferențele dintre declarațiile de avere depuse în România și cele depuse la Bruxelles.

DONEAZĂ ACUM





PENTRU PRESA INDEPENDENTĂ!

De asemenea, i-a cerut Rovanei Plumb să traducă declarația depusă în țară și să dea informații suplimentare în legătură cu un împrumut pe care nu l-a prezentat în detaliu.

În declarațiile de avere pe care le-a făcut publice în România, figurează trei împrumuturi, unul uriaș la o bancă și două făcute la persoane fizice. Cine sunt aceste persoane fizice și cum au ajuns să construiască o dinastie politică și de afaceri datorită relației cu Rovana Plumb?

În declarația de avere depusă de Rovana Plumb anul acesta figurează un împrumut de 800 000 de euro la o bancă, scandent în 2030, și despre care presa a scris că ar necesita o rată lunară de aproximativ 3500 de euro, și un împrumut de 800 000 de lei de la o persoană fizică, Elena Loghin. Același document arată că liderul PSD a donat partidului 800 000 de lei, suma cerută candidaților la europarlamentare drept contribuție de campanie, deci se poate presupune că a avut nevoie de acel împrumut de la Elena Loghin pentru a face donația la PSD.

Contactată de Digi24.ro, Rovana Plumb a refuzat să spună cine este Elena Loghin care i-a pus la dispoziție 800 000 de lei. Pe același model, în declarația de avere din 2017 figurează un împrumut de 63 000 de lei (bani pe care i-a donat la PSD) de la Ion Neculaescu, om de afaceri din Târgoviște.

Acesta este patronul unui hotel din capitala județului Dâmbovița, județ în care Rovana Plumb este președinte al organizației PSD și fost parlamentar. La hotelul lui Ion Neculaescu locuiește Rovana Plumb când merge în filială, au declarat pentru Digi24.ro surse din PSD Dâmbovița.
Cum să îți bagi ambii copii în Guvern

Ion Neculaescu este tatăl lui Sergiu Neculaescu, consilier personal al Rovanei Plumb la ministerul Mediului și la ministerul Muncii, actualmente manager de investiții la Compania de apă Târgoviște. Contactat de Digi24.ro, Sergiu Neculaescu nu a dorit să comenteze impactul fericit pe care l-a avut relația cu Rovana Plumb asupra carierei sale.

Același Ion Neculaescu are încă un fiu, Laurențiu. În 6 februarie 2017, Laurențiu Neculaescu a fost numit secretar de stat la Ministerul Dezvoltării Regionale, în 3 aprilie 2017, secretar de stat la ministerul Mediului, iar în 2 august 2019 a fost numit consilier de stat la Cancelaria prim-ministrului Viorica Dăncilă.

Laurențiu Neculaescu era varianta luată în calcul de Rovana Plumb pentru a-l lăsa moștenitor la șefia PSD Dâmbovița, după ce ea ar deveni comisar european. Alegerile la Dâmbovița erau programate pentru sâmbătă, 21 septembrie, și familia Plumb, reprezentată local și de fiul Andrei Plumb, în calitate de vicepreședinte al filialei, a încercat să rămână la putere, pe fondul unor protestelor generate în partid exact din cauza numirii lui Andrei Plumb în funcția de vicepreședinte.

Însă, alegerile au fost amânate, fără nicio explicație și fără precizarea unei date ulterioare. Este posibil ca Rovana Plumb însăși să fi decis amânarea alegerilor pentru funcția pe care o deține în prezent pentru orice eventualitate.

Adică, pentru eventualitatea în care Comisia ENVI din Parlamentul European să îi respingă candidatura și să nu poată fi numită comisar. În PSD se vorbește de altfel în continuare cu insistență despre faptul că cea care țintește postul de comisar este de fapt Viorica Dăncilă.

Citeşte şi
Comisia pentru Afaceri Juridice (JURI) a Parlamentului European a decis prin vot că Rovana Plumb
Comisia JURI pentru Afaceri Juridice a Parlamentului European are azi o şedinţă extraordinară, pentru a
Europarlamentarul german Daniel Freund afirma ca Rovănica Plumburica este necooperanta in ce priveste explicatiile privind
Europarlamentarul PSD Carmen Avram il ataca violent pe Dacian Ciolos dupa ce acesta a anuntat
Rovănica Plumburica face furori în presa germană. Ea este disecată în bucăţele, la figurat, desigur,
Rovana Plumb este susţinută de ambasadorul Romaniei la Londra, Dan Mihalache, care le cere partidelor
„Rovana Plumb is a corrupt disgrace”. Revoltă a românilor pe pagina de Facebook a Comisiei
Weini Li,  după plecarea Vioricăi Dăncilă din legislativul european, a rămas consilier la europarlamentarul PSD
O asociere de trei firme, printre care şi cea administrată de analistul politic Bogdan Chirieac
Rovana Plumb şi Carmen Avram s-au făcut de râs la Bruxelles. O firmă de lobby
Share