home ECONOMIE Leonardo Badea: Legea fondurilor de investiţii alternative, un restart pentru piaţa de capital

Leonardo Badea: Legea fondurilor de investiţii alternative, un restart pentru piaţa de capital

Share

Viitoarea lege a fondurilor de investiţii alternative va fi un nou început, un restart pentru piaţa de capital din ţara noastră, este de părere viceguvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR), Leonardo Badea, fost preşedinte al Autorităţii de Supraveghere Financiară.

Aflat la seminarul EU-COFILE ce are loc în aceste zile la Sinaia, Leonardo Badea s-a referit şi la scandalurile privind concertările din cadrul unor SIF-uri.

Viceguvernatorul BNR a declarat: “Pragul de 5% există doar în România. Noua lege privind fondurile de investiţii alternative aduce o experienţă europeană şi o legislaţie dinspre UE, care, deşi nu implementează o lege europeană, totuşi ne pune pe harta UE cu foarte multe dintre reglementările pe care noi le prezentăm acolo.

Transparenţa, libera circulaţie a capitalului sunt lucruri care sunt esenţiale pentru Uniunea Europeană şi sigur această lege va contribui la îmbunătăţirea cadrului legislativ şi va avea un impact important pentru dezvoltarea pieţei de capital din România”.

Domnia sa a precizat că, în condiţiile în care piaţa internă de capital a fost promovată de FTSE Russel la statutul de piaţă emergentă, trebuie să urmărim în continuare creşterea lichidităţii pe această piaţă.

Fostul preşedinte al ASF afirmă că, odată cu punerea în practică a proiectului de Contraparte Centrală – pentru apariţia instrumentelor financiare derivate – şi cu o eventuală promovare a pieţei de capital de către MSCI, situaţia de pe piaţa internă de capital se va îmbunătăţi considerabil.

În data de 17 octombrie, acţionarii Contrapărţii Centrale au semnat actul constitutiv al societăţii, iar capitalul social al societăţii va fi de 16,8 milioane de euro, potrivit surselor noastre din piaţă.

Prin CCP se urmăreşte, printre altele, creşterea rulajului de la BVB, iar în planul prezentat de conducerea bursei ce a fost aprobat de acţionari în luna ianuarie a acestui an se menţionează drept obiectiv, în scenariul de bază, atingerea unei lichidităţi medii zilnice de 87,7 milioane de lei în anul 2029.

Citeşte şi
Leonardo Badea (BNR): Tehnologia 5G ar putea fi declicul de dezvoltare a economiei

Încetinirea creşterii economice şi a producţiei industriale este normală, în perioada actuală, consideră Leonardo Badea,

Leonardo Badea (ASF): Pe piața de capital din România s-au îmbunătăţit condiţiile pentru accesul investitorilor instituţionali

Acordarea statutului de piaţă secundară emergentă de către FTSE ne confirmă că şi activitatea ASF

Leonardo Badea, președintele ASF: Statutul de piață emergentă al BVB, un pas important pentru dezvoltarea economică a României

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) salută decizia FTSE-Russell, comunicată în cursul serii de 26 septembrie

Leonardo Badea (ASF): Drepturile consumatorilor de produse financiare nonbancare trebuie respectate!

Preşedintele ASF, Leonardo Badea, a declarat că piaţa asigurărilor a înregistrat în acest an o

ASF: Stabilitatea sistemului financiar nebancar se menţine robustă

Primul raport privind stabilitatea pieţelor financiare nebancare supravegheate de ASF oferă o vedere de ansamblu

Leonardo Badea: ASF sprijină dezvoltarea tehnologiilor moderne pe piața financiară

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a lansat astăzi 14 august 2019, pe www.asfromania.ro,  proiectul FinTech

Leonardo Badea (ASF): Dorim să protejăm cât mai eficient drepturile consumatorilor financiar nonbancari

Preşedintele ASF, Leonardo Badea, spune că aproximativ 15% din totalul de dosare aprobate în timpul

Leonardo Badea (ASF): Reuniuni strategice de nivel înalt organizate de Autoritatea de Supraveghere Financiară la București

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a găzduit la București, în luna mai, întâlnirile Consiliilor Supraveghetorilor

Leonardo Badea (ASF): Piața asigurărilor voluntare este o zonă cu mare potențial de creștere

Prezent astăzi la Conferința anuală Insurance Europe, președintele ASF - Leonardo Badea a declarat...

Leonardo Badea (ASF): Obiectivul nostru principal este protecția consumatorilor financiari

Prezent astăzi la Conferința "European Consumer Protection", organizată de APPA (Asociația pentru Promovarea Asigurărilor) și

Share