home MASS MEDIA, POLITICA, STIRI DESPRE TELEVIZIUNI Lazescu o tine pe Culcer. CA scindat

Lazescu o tine pe Culcer. CA scindat

Share

Membrii Consiliului de Administraţie din TVR au păreri împărţite faţă de decizia lui Alexandru Lăzescu, şeful Televiziunii Publice, de a o păstra ca angajat pe Rodica Culcer, care îndeplineşte şi atribuţiile directorului Direcţiei Emisiuni Informative şi Sport, deşi a împlinit vârsta de pensionare.

doarmig007blog

Sindicatul pentru Unitatea Salariaţilor TV protesta, într-o scrisoare deschisă care a fost remisă miercuri Mediafax, faţă de decizia conducerii Televiziunii Române de a o păstra ca angajat pe jurnalista Rodica Culcer, “deşi atât vârsta legală de pensionare, cât şi limita contractului cu TVR au fost depăşite”.

De cealaltă parte, reprezentanţii TVR au declarat, miercuri, că Rodica Culcer a fost reangajată, cu respectarea legislaţiei în vigoare, pe un post de realizator, îndeplinind, prin delegare, atribuţiile directorului Direcţiei Emisiuni Informative şi Sport, până la ocuparea prin concurs a acestui post.

Rodica Culcer: Angajările şi concedierile nu intră în atribuţiile CA al TVR (Mediafax)

Decizia conducerii TVR de a o reangaja pe Rodica Culcer este însă văzută din unghiuri diferite de membrii Consiliului de Administraţie.

Unii dintre aceştia (Ada Meseşan şi Nicoleta Nicolicea, propuse în CA de către PDL) sunt favorabili păstrării Rodicăi Culcer la conducerea Ştirilor TVR, considerând că aceasta este un profesionist. Alţii (Cristian Niţulescu, Anne Jugănaru, Claudiu Brînzan – propuşi în CA de PSD şi Sorin Burtea – în CA din partea salariaţilor TVR) consideră că menţinerea Rodicăi Culcer la conducerea Ştirilor TVR, în condiţiile în care aceasta a împlinit vârsta legală de pensionare, este un act “imoral şi ilegal”.

Există şi un alt punct de vedere între membrii CA, cel al Luciei Hossu Longin (propusă în CA de PNL), care consideră că Rodica Culcer ar putea să rămână colaborator în TVR, însă nu ar trebui să primească şi pensie şi salariu în acelaşi timp… tot pe Mediafax

Share