Cred că Klaus Iohannis şi PNL au greşit de la început. Dacă vezi că nu merge acum o coaliţie cu USR, du-te până la exasperare cu încercarea de a face această coaliţie.
Saturezi astfel opinia publică, pe cât posibil cu putinţă, cu predicatul că tu ai făcut tot ce a fost posibil pentru ca această coaliţie reformistă să fie realizabilă.
Orice iese la final, tu ţi-ai făcut datoria, politic şi moral vorbind. Klaus Iohannis trebuia să rămână consecvent cu poziţia sa de dinainte de toamna acestui an, ilustrată foarte bine de poza featured de la acest articol: un scut ferm contra forţelor reacţionare şi ultrareacţionare.
Unul despre care să ştie toţi românii, inclusiv adversarii săi politici. Care te urăsc, dar deopotrivă astfel te respectă.
Tentaţia compromisului, de dragul unei stabilităţi precum aceea de acum, care numai stabilitate nu este, ori de dragul unei reforme ca aceea de acum, golită complet de context reformist, este cea care ne face să ne aducem aminte că lui Klaus Iohannis i s-a spus odinioară „premierul de la Grivco”.
Pe de altă parte, nu discuta nimic despre o alianţă cu PSD, că te face din sentimentul electoratului, indiferent ce discuţi, la ce rezultat ajungi, care este conţinutul negocierilor tale.
Sentiment al electoratului indus de propagandă, prin 1.532 de filiere, dintre care pe unele nici măcar nu le observi.
La final, e clar, te duci în alegeri anticipate, pe care probabil că le pierzi şi urmează un nou ev PSD, ori nu le câştigă nimeni şi ai noi alegeri anticipate ş.a.m.d..
Avem două lecţii de intransigenţă politică, pe care ar fi trebuit să le urmeze PNL (şi nu a făcut-o, şi nu numai PNL, ci noi, românii): cea din R. Moldova (dar noi de departe nu avem un sistem politic, de Justiţie, economic aşa de simplu) şi cea din Bulgaria (dar noi nu suntem ca bulgarii, de 24 de ani, în consiliu monetar, guvernaţi practic de nemţi, indiferent ce dihori vin la putere la Sofia).
Toate acestea pentru că experienţa factuală a demonstrat că, la finalul ciclului politic, eşti răsplătit, fiind răsplătită ţara. Iar acesta este lucrul cel mai important.
În politică nu există nimic mai important.