Kelemen Hunor: Nimeni nu vrea să rupă Transilvania şi să vândă Ardealul

Share

Kelemen Hunor, prietenul stăpânului Ungariei, care e colonie rusească, spune lucruri interesante, care merită ţinute minte.

Vicepremierul Kelemen Hunor a declarat că “nimeni nu vrea să vândă Ardealul, nimeni nu vrea să rupă Transilvania” şi i-a rugat pe competitori să găsească alte teme politice “interesante și importante”.

Liderul UDMR s-a referit și la mesajul “Jo napot”, rostit anul trecut de președintele Klaus Iohannis, și a precizat că “a fost parte a luptei politice”.

“În 30 de ani, de fiecare dată, când în dezbaterea politică, în lupta politică internă, au fost introduse astfel de teme, noi am spus că e o greșeală uriașă, fiindcă nimeni nu vrea să vândă Ardealul, nimeni nu vrea să rupă Transilvania și de fiecare dată i-am rugat și eu, și colegii mei, pe competitorii politici, gășiți alte subiecte fiindcă sunt multe teme interesante și importante pentru fiecare om și nu ne mai băgați în lupta voastră internă.

Anul trecut s-a întâmplat iarăși, s-a repetat istoria. Vreau să cred că nu se va mai repetă, cel puțin la acest nivel, niciodată, fiindcă nu merită nimeni, nici un om, să fie speriat cu astfel de chestiuni și, oricum, bătălia politică trebuie să rămână în anumite limite normale și acceptabile”, a declarat Kelemen Hunor, la Prima TV.

Kelemen Hunor a precizat că important, în acest moment, este viitorul, dar că trecutul nu se uită.

Hunor: Nu a existat nici o alianță ocultă cu nimeni

“Nu a existat nici o alianța ocultă cu nimeni, asta știa și președintele Iohannis. Am discutat cu președintele Iohannis și în acest moment noi ne-am întors spre viitor. Asta nu înseamnă că trecutul se uită, că nu s-a întâmplat nimic.

Dar acum, în acest moment, important este să vedem ce putem să facem în această coaliție, împreună, pentru această țară.

Eu am avut o dilemă anul trecut, dacă acea intervenție a președintelui Iohannis făcea parte din lupta politică între PNL-PSD sau era o schimbare de paradigmă. Eu cred că astăzi putem spune că a fost parte a luptei politice și nu mai mult”, a declarat vicepremierul.

Întrebat dacă în această legislatură parlamentară UDMR va depune un nou proiect pentru autonomia Ținutului Secuiesc, Kelemen Hunor a declarat că în programul de guvernare este prevăzută o lege a minorităților naționale.

Legea minorităților naționale

“În programul de guvernare există un capitol pentru minorități și multe prevederi în alte capitole: Învățământ, Cultură și așa mai departe. Și se spune acolo un lucru, se va adopta Legea minorităților naționale, așa cum prevede Constituția României, ceea ce nu s-a întâmplat până azi.

Acest proiect a fost asumat de coaliție, că vom face acest lucru. Despre conținut nu am discutat, despre cum va arată, ce conține, nu am discutat și vom discuta la momentul potrivit, nu înainte și nu prin televiziune”, a declarat liderul UDMR, conform Ziare.com.

Întrebat, de asemenea, dacă va ține la scăderea procentului de populație minoritară pentru folosirea limbii maghiare, Kelemen Hunor a subliniat că ar trebui să se ajungă la un procent mai mic, față de cel din prezent.

“Există o recomandare mai veche, în care României i se recomandă să reducă acest prag, pragul de 20 la sută este mult prea mare în relația cu autoritățile. Ne dorim să ajungă la 10-15 la sută”, a mai declarat liderul UDMR.

Hunor, despre investiţiile Ungariei în România. “Prostiile tipice din politica noastră”

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, duminică, întrebat dacă este normal ca un ministru din Guvernul României să mulţumească guvernului de la Budapesta pentru o investiţie, că acestea sunt ” prostiile tipice din politica noastră”, fiind doar ”speculaţii absolut tâmpite” fără nici un substrat politic.

Kelemen afirmă că investiţiile Guvernului Ungariai în România aduc unele beneficii statului român, având în vedere că aici se plătesc taxele.

Kelemen Hunor a fost întrebat, duminică, la Prima Tv, dacă este normal ca un ministru din Guvernul României să mulţumească guvernului de la Budapesta pentru o investiţie şi a afirmat:

”Astea sunt prostiile tipice din politica noastră. Când Guvernul Elveţiei, Norvegiei, ca să nu mai vorbim de Uniunea Europeană, investeşte ceva în România, atunci e o forma de care? Este o tâmpenie, indiferent de cine spune acest lucru.

Este o investiţie, aici se crează valoarea adăugată, aici se plătesc taxe pentru bugetul naţional. Economia românească beneficiază, dacă beneficiază şi aici sunt susţinute anumite activităţi sportive, edicaţionale şi aşa mai departe. Eu resping categoric orice astfel de interpretare”.

Întrebat dacă aceste investiţii au un substrat politic, Kelemen Hunor a precizat că nu există un astfel de substrat.

”Nu se uită nimeni când sunt astfel de investiţii, cum nu se uită la alte investiţii din alte zone, cine este proprietarul şi dacă are sau nu are carnet de partid. Sunt speculaţii absolut tâmpite.

Când nu ai ce face, te uiţi la ce a mâncat celălalt dimineaţa şi spui că e bine sau nu e bine. Nu are niciun substrat politic”, a declarat Kelemen Hunor, conform News.ro.

Liderul UDMR a adăugat că şi Guvernul Româniai a investit în aceste zone.

”A investit şi va investi şi în acest an. Veţi vedea, dacă vă uitaţi la bugetul pe 2021 chiar am avut amendamente, investiţii pentru parc industrial la Covasna, aeroportul de la Târgu Mureş, investiţii în multe spitale, de la Sălaj, Cluj şi până în Harghita.

De fiecare dată încercăm să aducem investiţii publice pentru că aşa putem ridica nivelul de viaţă. Era o perioadă când am refăcut infrastructura rutieră de la Braşov la Toplişa, de la Ciuc la Târgu Mureş.

Dacă cineva vrea să facă o analiză corectă şi nu cu o oarecare rea-voinţă atunci se poate arăta cu cifre exacte. Sigur, ar fi trebuit mult mai multe investiţii, aici sunt de acord şi probabil în anii care urmează reuşim să folosim şi de această oportunitate, pe fiecare zonă, în cazul nostru pentru secuime, să aducem investiţii şi să atragem investiţii, pentru că am avut discuţii cu mulţi ambasadori în această perioadă de 2 luni.

Foarte mulţi spun că investitorii aşteaptă să vadă în ce direcţie merge România. Şi Transilvania şi zonele locuite de maghiari trebuie să aibă posibilitatea de a se dezvolta”, a mai declarat preşedintele UDMR.

Guvernul de la Budapeste a investit 1 milion de euro în pationarul Academiei de Hochei ”Szekelyfoldi Jegkorong Akademia”, de la Sângeorgiu de Mureş.

“Vreau să mulţumesc guvernului maghiar pentru această investiţie şi pentru că acordat posibilitatea copiilor, generaţiei următoare, care poate să devină campioni”, a declarat Eduard Novak.

Share