Preşedintele Comisiei Juridice din Senat, Iulia Scântei (PNL), a declarat că a fost un şoc decizia CSM de a-l revoca din funcţie, pe judecătorul Cristi Danileţ, pentru nişte filmuleţe de pe Internet, ea apreciind că este o palmă pe obrazul Consilului Superior al Magistraturii şi al Inspecţiei Judiciare.
”A fost un şoc o astfel de decizie. Confruntările lui, luările de poziţie, critice, poate în dezacord cu ale colegilor, nu justifică o excludere”, a spus Iulia Scântei, precizând că ”este o o palmă pe obrazul CSM şi al Inspecţiei judiciare”.
Potrivit senatoarei PNL, aceast decizie a fost permisă ”de o legislaţie care nu a fost modificată, legile justiţiei”.
Iulia Scântei a mai declarat că atât CSM cât şi Inspecţia Judiciară ”au ajuns o reflexie a sistemului politic”.
Despre schimbarea din funcţie a şefului Inspecţiei Judiciare, judecătorul Lucian Netejoru, senatoarea a arătat că actuala lege nu permite schimbarea lui din fruntea Inspecţiei Judiciare.
Consiliul Superior al Magistraturii a decis, luni, excluderea din magistratură a judecătorului Cristi Dănileţ pentru „manifestări pe reţelele de socializare”.
Judecătorul a precizat că sancţiunea i-a fost aplicată pentru filmuleţe publicate pe TikTok şi că va face recurs.
Vicepreşedintele USR Dan Barna a anunţat că formaţiunea va sesiza Comisia Europeană în legătură cu decizia absurdă a Consiliului Superior al Magistraturii de a-l elimina din sistem pe judecătorul Cristi Danileţ.
