home CORUPTIE, POLITICA Iordache și Nicolicea, out de pe listele PSD la Parlament

Iordache și Nicolicea, out de pe listele PSD la Parlament

Share

Liderii actuali ai PSD s-au speriat rău de tot de bătăiţa pe care au luat-o la locale şi încearcă o simulare a reformei în partid, eliminând de pe liste majoritatea membrilor aripii peremiste.

Dar, dincolo de aceste jocuri între găştile din partid, PSD, indiferent de gaşcă, rămâne aceeaşi toxină pentru dezvoltarea viitoare a României.

Conducerea PSD vrea să scape de parlamentarii cu imagine negativă sau cei care au fost foarte apropiați de Liviu Dragnea

Surse din conducerea PSD au declarat pentru Europa Liberă că Florin Iordache a fost scos de pe lista social-democraților din județul Olt pentru alegerile parlamentare.

Decizia i-a aparținut secretarului general al PSD, Paul Stănescu. Deputatul Eugen Nicolicea nu se va regăsi nici el pe lista pentru alegerile din 6 decembrie.

Fosta ministreasă de interne, Carmen Dan, riscă și ea să nu fie prezentă în viitorul Parlament, mai ales că are un conflict mai vechi cu Mihai Tudose și Marcel Ciolacu. Un alt nume care nu e sigur de prezența sa pe listele pentru parlamentare este cel al lui Marian Oprișan.

Surse parlamentare au precizat că Florin Iordache va căuta în cele 13 zile rămase până la depunerea listelor pentru parlamentare să își găsească o organizație care să îl accepte pe lista sa, sau vreun loc într-o instituție.

„Nicolicea nu se va regăsi pe listele pentru parlamentare. Nu are susținere pentru un nou mandat”, au declarat surse din conducerea PSD.

„Organizația PSD Teleorman este cea care propune lista pentru parlamentare. Marcel Ciolacu nu vrea să o vadă pe Carmen Dan pe listă. Decizia se va lua prin vot în cadrul organizației județene, există un singur loc eligibil pentru Senat. Consiliul Politic Național va avea însă ultimul cuvânt în privința candidaților”, au explicat pentru Europa liberă surse din PSD.

Marcel Ciolacu a precizat astăzi că lista pentru parlamentare este semnată de el și fără acordul său nimeni nu va ajunge pe această listă.

După ce a pierdut alegerilor pentru Consiliul Județean Vrancea și a fost înlăturat de la conducerea filialei, Marian Oprișan a cerut la întâlnirea din Kiseleff să primească un loc de parlamentar, mai ales că are sprijinul filialei. Conducerea PSD i-a sugerat că ar fi mai bine să rămână vicepreședinte în Consiliul Județean.

Share