Iohannis, despre Cazul Şoşoacă – RAI 1: Autoritățile să-și facă datoria cu vârf și îndesat!

Share

Preşedintele Klaus Iohannis atrage atenţia că, în cazul scandalului dintre Şoşoacă şi jurnaliştii de la RAI 1, nu există cale de mijloc.

Președintele Klaus Iohannis a declarat, joi, la Bruxelles, că autoritățile trebuie „să-și facă datoria cu vârf și îndesat” în scandalul în care a fost implicată senatoarea Diana Șoșoacă.

El a subliniat că solicită o verificare la sânge, pentru a nu avea încă o dată un astfel de incident, care până acum ar fi fost inimaginabil.

„E un incident absolut regretabil și trebuie să fim foarte clari: sechestrarea de persoane se sancționează conform legii și în România. Pe de altă parte, nu vreau să mă antepronunț.

Toate autoritățile competente să verifice ce s-a întâmplat și cum s-a intervenit. Trebuie să-și facă datoria cu vârf și îndesat, cum se spune, după care cu siguranță voi aștepta concluziile de rigoare.

E posibil să fi fost greșeli în abordare, dar nu pot eu să mă exprim asupra acestor chestiuni.

Cert este că solicit această verificare la sânge, pentru a nu avea încă o dată un astfel de incident, care e absolut regretabil și, ca să fiu sincer, până acum ar fi fost inimaginabil”, a declarat Klaus Iohannis.

Share