Guvernanții trebuie să evite capcana politicilor pe termen scurt, a declarat Klaus Iohannis. În caz contrar, se distruge predictibilitatea, a atras atenţia şeful statului, la Camera de Comerţ şi Industrie a României.
Predictibilitatea este vitală. (…) Partea statului, mai concret Guvernul și Parlamentul, ar trebui să se ocupe de politici economice.
, a atras atenţia Iohannis. El a spus că acestea sunt menite „să genereze politici economice și fiscale, ce creează un cadru ce produce o bună predictibilitate„.
Klaus Iohannis, despre politica fiscală a lui hodoronc-tronc
Aici putem să spunem că vorbim despre a treia capcană, pe care este bine să o evităm. Ea este generată în fond de dorința partidelor care ajung la guvernare. De promisiunea de a avea performanță imediată.
Atunci, capcana care trebuie evitată este de a venit cu politici pe termen scurt în detrimentul politicilor pe termen lung. Distrugând astfel singurul lucru care de fapt trebuie realizat: predictibilitatea.
Pe cine ajută o politică fiscală care ajunge în discuție publică, hodoronc-tronc, fără nici o pregătire și fără nici o viziune, în detrimentul unei politici fiscale, care permite o îmbunătățire a performanței, care permite o predictibilitate?
Klaus Iohannis, contra schimbării regulilor în Învăţământ
Pe cine a ajutat vreodată ca în sistemul de învățământ să se schimbe tot mai multe luni regulile? (…) Deci a se evita, și aici mă refer la guvernare, pierderea predictibilității.
, a spus Iohannis. Evenimentul a fost „Președintele României în dialog cu mediul de afaceri„. El a subliniat că cei care fac investiții mari în România trebuie încurajați.
Eu cred că trebuie să facem cumva să-i încurajăm totuși pe cei care fac cele mai mari investiții. Şi nu vorbim de investițiile publice. Dacă acesta se fac cu cap, produc rezultate palpabile pentru toată lumea. Dacă se fac în schimb pentru, hai să-i zicem, o grupare selectată nepublic, foarte puțin probabil să producă efectele dorite.
, a afirmat șeful statului.
