home EVENIMENT, POLITICA Iliescu, plângere penală la Secţia Specială privind Dosarul Revoluţiei

Iliescu, plângere penală la Secţia Specială privind Dosarul Revoluţiei

Share

Avocatul fostului președinte Ion Iliescu, Adrian Georgescu, a declarat că a depus o plângere la Secția specială pentru investigarea magistraților, în Dosarul Revoluţiei.

Fără să nominalizeze vreun procuror sau să indice o posibilă faptă, avocatul reproșează că, în timp ce parchetul anunța trimiterea cazului la Instanța Supremă, polițiștii delegați de procurori continuau să audieze părți din dosar.

DONEAZĂ ACUM





PENTRU PRESA INDEPENDENTĂ!

În opinia avocatului lui Ion Iliescu, ar putea fi vorba de fapte de abuz în serviciu și chiar represiune nedreaptă.

Procurorul general Augustin Lazăr a anunţat, în 8 aprilie, că Secţia militară din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a trimis în instanţă „Dosarul Revoluţiei”.

Ulterior, Parchetul a transmis, printr-un comunicat, că în dosar sunt trimişi în judecată pentru infracţiuni contra umanităţii Ion Iliescu, Gelu Voican Voiculescu şi generalul Iosif Rus, fostul şef al Aviaţiei Militare.

Cauza a fost clasată în cazul celorlalte nume din dosar, printre care şi fostul premier Petre Roman, care anul trecut fusese învinuit în Dosarul Revoluţiei.

Rechizitoriul întocmit de Secția Parchetelor Militare, constând din 12 volume, a fost trimis Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – instanţa competentă să judece cauza în fond, însoţit de trei copii certificate şi de dosarul cauzei (3330 de volume, dintre care 2030 de volume au fost administrate după data de 13.06.2016).

După ani întregi de cercetări, reluate de o nouă echipă de procurori, cercetările au dus la concluzia că în timpul Revoluţiei, întreaga forţă militară a României, adică Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul de Interne – Departamentul Securităţii Statului, precum și Gărzile Patriotice, s-a pus la dispoziţia noii conduceri politice reunită în Consiliului Frontului Salvării Naţionale începând cu data de 22.12.1989.

Grupul de decizie politico-militară al Consiliului Frontului Salvării Naționale ( C.F.S.N.), era format din Ion Iliescu, Silviu Brucan, generalul locotenent Victor Atanasie Stănculescu, generalul maior(r) Nicolae Militaru (reactivat ulterior, înaintat în grad militar și numit ministru al apărării) și Gelu Voican Voiculescu.

Iar toţi aceşti noi lideri au lansat cu bună ştiinţă o amplă campanile de diversiuni şi dezinformări, generând o psihoză generalizată a terorismului, arată anchetatorii.

Astfel, ar fi fost create numeroase situaţii de foc fratricid, trageri haotice, ordine militare contradictorii etc.. În acest context, în intervalul 22-30.12.1989 au fost trase aproximativ 12.600.000 de cartuşe. Aşa se face că numai după 22.12.1989, au murit 862 de oameni, iar 2150 au fost răniţi.

Totodată, aceste diversiuni şi dezinformări ar fi creat condiţiile condamnării şi execuţiei cuplului prezidenţial Ceauşescu printr-un proces penal simulat.

Citeşte şi
Giani Esposito, secretarul executiv al GRECO, anunta ca GRECO nu va renunta la cererea ca
Deputatul PSD Cătălin Rădulescu, supranumit Mitralieră, autor al mai multor modificări controversate ale legislației penale
Incep atacurile in presa controlata de Dan Voiculescu la adresa ministrului Justitiei, Ana Birchall. Lumea
Forumul Judecatorilor din Romania critica dur modul in care reprezentantii Puterii se raporteaza fata de
Eugen Nicolicea, deputat PSD şi membru în Comisia specială pentru modificarea legilor justiţiei, spune că
Ministerul Justiției a publicat Raportul GRECO. Mai exact, este vorba despre rapoartele Grupului Statelor Împotriva
Nu s-a terminat, de-abia începe şi va fi horror. Secţia Specială şi Inspecţia Judiciară lucrează
Procuroarea PSD Adina Florea le-ar fi făcut dosare penale membrilor CSM care refuză să o
Ana Birchall a declarat, după suspendarea ședinței CSM, că tensiunile se agravează şi face "apel
Premierul Viorica Dăncilă a declarat că Guvernul nu se amestecă în justiție, astfel că nu
Share