Horaţiu Şerb, patronul “La Copac”, complice la hărţuirea lui Dan Barna

Share

Nu ştim dacă a făcut chiar mai mult, dar cu certitudine Horaţiu Şerb a asistat la hărţuirea lui Dan Barna, de către Oana Lovin, “La Copac”.

Iese la iveală lucrătura care a dus la hărțuirea vicepremierului Dan Barna, sâmbătă, pe terasa unui restaurant din centrul Bucureștiului.

Vuvuzeaua rusofilă Oana Lovin a recunoscut că merge la pont. N-a spus numele restaurantului și nici cine i-a dat pontul.

Restaurantul se numește “La Copac” și este situat pe Strada Pitar Moș, nr. 23, aproape de Piața Romană și mai aproape chiar de Ambasada Marii Britanii.

Patronul restaurantului este Horațiu Șerb, fost consilier județean PRM în județul Mureș, în anul 2001 – 2004, membru fondator al PRU în anul 2015, simpatizant AUR în 2021, adept al teoriilor conspiraționiste mufate pe pandemia de Covid-19.

Horaţiu Şerb a fost de asemenea membru al trupei “Ţapinarii”.

Când Oana Lovin și-a început show-ul primitiv împotriva lui Dan Barna, patronul restaurantului “La Copac” era așezat pe un scaun, la masa vecină celei la care se aflau vicepremierul și soția sa.

Horațiu Șerb era deghizat în client, ascuns sub obișnuita sa pălărie galbenă cu fundă neagră.

După 12 secunde de scandal marca Oana Lovin, patronul restaurantului s-a ridicat discret și a dispărut din cadru.

El n-a făcut însă nici un gest de îndepărtare a scandalagioaicei, dimpotrivă, a încurajat-o să-i strice ziua unui client al restaurantului.

Este foarte probabil ca pontul să-i fi fost dat Oanei Lovin nu de vreun ospătar, lăutar sau client, ci chiar de patronul restaurantului, susţine jurnalistul Grigore Cartianu.

Comportamentul acestuia arată o complicitate între el și videochatistă, clientă fidelă a sa (nu se știe dacă-și achită consumația sau e din partea casei, ca formă de sponsorizare a activității ei).

Pe Oana Lovin și Horațiu Șerb îi unesc vederile pro-ruse, aplecarea spre teorii conspiraționiste și spre fake-news, ura față de Occident și față de actuala guvernare. Aceleași valori îi aduc deseori la “La Copac” pe George Simion, Dan Bittman și alți conspiraționiști cunoscuți.

Share