Hecatombacalaureatul

Share

~Vlad Petreanu~

Mi-e teamă că Daniel Funeriu are dreptate: rezultatele examenului de bacalaureat de anul acesta nu sunt nimic mai mult decât oglinda societăţii.

wallpaper-s

Familiile din această ţară cheltuiesc, în medie, 0,5% din venit pentru educaţie. Datele sunt oficiale, oferite de INS. Ţară săracă, nu? N-are lumea bani, de un’să dea! Poate. Aceleaşi date arată că pe tutun şi băuturi alcoolice o familie medie a cheltuit, in trimestrul III 2010, 7,8% din venit.

Fireşte, chiar dacă românii dau infim de puţini bani pentru educaţie, au tot dreptul să se plângă de calitatea şcolii. Un sondaj IRES realizat în septembrie 2010 arată că “cei mai mulţi dintre români (61%) au în general o părere proastă şi foarte proastă despre scoala românească”.

Fireşte, “61% dintre români ar prefera studiul în străinătate pentru copiii lor”. Dar, să nu uităm, românul trăieşte cu frica lui Dumnezeu, e mare evlavios: “Numai 25% dintre români susţin că promovarea unui cult religios în şcoli ar trebui interzisă, în timp ce 72% sunt în dezacord cu această opţiune.”

Că rezultatele la bacalaureat sunt o ruşine naţională bucură opoziţia, care a găsit un nou motiv să înjure guvernul (şi pe Băsescu). Cel mai tare e însuşi Marean Vanghelie, proaspăt “ejaculat” din PSD, care a reuşit să-şi ia bacalaureatul abia după ce a devenit primar (şi după ce a fost prins copiind la una din sesiuni).

Asta nu-l împiedică să aibă opinii tranşante despre bac şi despre organizatorii acestuia. El a spus, despre Funeriu: “a încercat să creeze acest artificiu cu camerele şi a creat un dezastru. Pe fond, cred că ar trebui să plece acasă”.

Politicienii rāmân politicieni – noroc cu electoratul, care uită de la mână pân-la gură. Apropo, legea învăţământului a fost modificată de 39 de ori între 2000-2010, dacă nu ştiaţi.

Toate partidele au fost la guvernare în această perioadă. Niciunul nu-şi asumă răspunderea pentru efecte. Apropo din nou, păi dacă, deodată, bacalaureatul nu mai e formal, dacă deodată nu se mai poate copia, înseamnă că până acum a fost formal şi s-a putut copia, nu?

Inclusiv anul trecut, când tot Daniel Funeriu era ministru. Corpul profesoral, colaboraţionist la fraudarea bacalaureatului, nu se simte vinovat în nici un fel? Dar ministrul, care a gestionat anul trecut un eşec moral, nici pe el nu-l roade vreo remuşcare?


Share