home ECONOMIE Golanii lumii financiare

Golanii lumii financiare

Share

~Moise Guran~

În rememorarea unui eveniment cu adevărat istoric detaliile devin preapuţin importante. Să facem un exerciţiu simplu. Ce vă vine prima dată în minte când auziţi de exemplu numele Enron? Poate nimic, poate un scandal uriaş legat de o companie şi o fraudă. Vă spune ceva numele Worldcom? Dar FNI sau Caritas?

businesspundit

La ce vă veţi gândi peste zece ani când vă veţi aminti de criza economică de la finalul primului deceniu? Poate la falimentul Lehman Brothers, la căderea burselor şi la criza creditelor… Din perspectiva istoriei întotdeauna amănuntele se pierd, chiar dacă sunt amănunte importante.

De exemplu în marea prăbuşeală din anii 2008 şi 2009 companiile internaţionale de rating au fost complet decredibilizate de faptul că nu au prevăzut nicicum criza.

Sub ochii lor din economia mondială au dispărut vreo 50 de mii de miliarde de dolari iar bănci şi chiar state care au montat întregul artificiu financiar au rămas în continuare cu ratingul maxim chiar dacă unii cu el au şi dat faliment.

Anul trecut în primăvară, companiile de rating s-au mai decredibilizat o dată. Ele au declanşat o criză pe pieţele europene, descoperind brusc şi pe nepusă masă cât de îndatorate sunt unele ţări membre ale zonei EURO.

Ca din întâmplare acest lucru a dat ocazia perfectă unui atac speculativ asupra monedei unice, atac respins doar datorită încăpăţânării nemţilor de a o păstra solidă.

Anul acesta companiile de rating au intrat din nou în scenă şi presând pe călcâiul grecesc al Europei. Foarte probabil urmează un nou atac, numai că de data aceasta europenii nu mai au de gând să rămână impasibili… citeste tot pe BiziDay

 

Share