home EVENIMENT, POLITICA Giorgiana Hosu, procurorul-şef DIICOT, a demisionat

Giorgiana Hosu, procurorul-şef DIICOT, a demisionat

Share

Unul dintre oamenii ciudaţi promovaţi de Cătălin Predoiu, Giorgiana Hosu, a ajuns acolo unde se aştepta mai de mult timp.

Giorgiana Hosu, procurorul-șef al DIICOT, și-a anunțat joi demisia. Decizia intervine după ce soțul ei a fost condamnat în primă instanță la trei ani de închisoare cu suspendare.

Un comunicat al Ministerului Justiției informează că ministrul Cătălin Predoiu a avut o întrevedere cu Giorgiana Hosu, iar aceasta l-a anunțat despre decizia sa de a demisiona, informează Digi24.

„Demisia procurorului şef DIICOT a fost motivată de preocuparea de a proteja credibilitatea instituţiei şi a avut la bază un context cu care nu a avut vreo legătură şi din cauze care nu îi sunt imputabile”, precizează Ministerul Justiției.

Conducerea DIICOT va fi asigurată în continuare de către procurorul-șef adjunct DIICOT, Oana Daniela Pâțu.

Fostul polițist Dan Hosu, soțul șefei DIICOT Giorgiana Hosu, a fost condamnat joi la trei ani închisoare cu suspendare, pentru săvârșirea infracțiunilor de instigare la acces ilegal la un sistem informatic și instigare la folosirea de informații care nu sunt destinate publicității.

Sentința nu este definitivă, dar președintele Klaus Iohannis declarase cu o zi înainte că „dacă apare o condamnare, cu siguranță nu va rămâne fără urmări”. Giorgiana Hosu fusese numită în funcție în februarie.

Share