Germania, Grecia si iesirea din zona euro

Share

De mult am vrut sa scriu despre fragilitatea Uniunii Europene – o constructie politica artificiala, care porneste de la un ONG si care nu are aproape nici o legatura cu Europa Unita din capetele multora, printre care (o spun cu mandrie) ma numar.

Liantul UE este moneda unica europeana. Si despre friabilitatea acesteia in vremuri de criza as fi putut sa scriu, insa m-am abtinut. Aceasta pentru ca, in pofida viziunii mele asupra viitorului actualei Uniuni Europene, sunt nu un eurosceptic, ci un euroentuziast.

Foarte interesante lucrurile sustinute de analistii Stratfor, niste mari meseriasi, dar, atentie, niste reprezentanti de frunte ai viziunii si intereselor americane. De care trebuie sa tinem cont. Voi enumera aceste argumente, apoi le voi interpreta.

Primul scenariu de exit din zona euro este legat de revenirea Germaniei la deutsche mark. Germania ar trebui sa contribuie la fondul de salvgardare pan-european de 750 de miliarde de euro cu 123 de miliarde de euro.

Dintre acesti bani, 23 de miliarde de euro isi vor lua zborul spre Grecia cea avida de lichiditate si de lichiditati si orice politician neamt astazi isi pune intrebarea: oare chiar merita?

Trecem peste detaliile de politica interna germana, pe care cititorul interesat le poate lectura urmand linkul dat mai sus. Ideea este, cred eu, ca, finalmente, intre conservatorismul britanicilor (care nici macar nu au trecut la moneda euro) si cel al germanilor (care de cand au trecut la euro o duc mai prost, iar aceasta dinainte ca Europa sa intre in criza) nu prea este mare diferenta si frustrarile sunt cam aceleasi.

Cu diferenta ca in acest moment Germania sta mai bine decat UK. La polul opus, si Grecia insasi ar putea sa paraseasca zona euro. Daca Atena ar fi capabila sa-si controleze propria politica monetara, ea ar putea, cel putin teoretic, sa-si rezolve cele doua probleme majore.

In primul rand, Banca Centrala Greaca ar putea sa emita din nou moneda, evitand pietele de credite. In al doilea rand, reintroducerea monedei nationale ar permite Atenei sa o devalorizeze mai apoi, ceea ce ar putea stimula cererea interna pentru exporturi si ar putea impulsiona cresterea economica.

Una peste alta, dupa cum se poate constata, in perioade de criza ca aceasta statele membre UE descopera cu savoare virtutile si avantajele izolationismului monetar si cred ca mai este nevoie numai de inca un nou soc de criza dinspre Statele Unite, pentru ca edificiul monetar european sa se fisureze.

Iar acesta va fi numai inceputul.

Share