home POLITICA George Maior nu confirmă, nici nu infirmă că va fi premier

George Maior nu confirmă, nici nu infirmă că va fi premier

Share

George Maior nu confirmă, nici nu infirmă că va fi premier

George Maior, directorul SRI, nu confirmă şi nici nu infirmă că va fi prim-ministru al Guvernului dacă Victor Ponta va fi ales preşedinte:

La momentul investirii noului preşedinte al României, îmi voi prezenta, spre evaluare, mandatul de director al SRI. Este o datorie de onoare şi un obiectiv profesional legitim, după 8 ani în fruntea Serviciului Român de Informaţii. Până la acel moment şi atâta timp cât voi ocupa această funcţie, nu manifest şi nu confirm interesul pentru un anume rol profesional viitor

Este exact limba de lemn tipică politicianului George Cristian Maior.

Dar, aşa cum am explicat, nici nu infirmă. Credem că e minciună prin omisiune. Tradiţia a fost stabilită anterior de şeful SIE, Teodor Meleşcanu, care, în funcţie fiind, a strâns hoţeşte semnături pentru candidatura sa.

Dacă George Maior va fi premierul preşedintelui Victor Ponta (care l-a nominalizat deja, deci lucrurile se leagă), conspiraţia va fi confirmată. Dacă va fi confirmată, vom avea revelată existenţa unei găşti de mafioţi puşcăriabili, care şi-au dat mâna cel puţin cu o parte din oamenii de serviciile secrete, pentru a impune în România o dictatură securistoid-mafiotă.

De care von scăpa foarte greu.

Citeşte şi
PSD acuză PNL că ştia de la SRI de pandemie, din decembrie

PSD nu putea să asigure stocuri pentru epidemia de SARS cov2, care nu exista în Read more

Crin Bologa, virtual nou şef DNA, vrea colaborare cu SRI

Crin Bologa, propus de ministrul Justiţiei pentru funcţia de procuror-sef al DNA, considera că Direcţia Read more

Daniel Dragomir, fost colonel SRI, a pierdut procesul la CJUE

Fostul colonel SRI Daniel Dragomir a pierdut procesul la Curtea de Justiție a UE în Read more

SRI a predat CNSAS mii de documente ale fostei Securităţi comuniste

Purtătorul de cuvânt al Serviciului Român de Informații (SRI), Ovidiu Marincea, a anunțat, într-o postare Read more

Antena 3, titlu mare pe ecran: „De ce nu intervine SRI?”

Mesaj stupefiant la Antena 3, pe fondul dezbaterilor despre cazul Caracal. Postul lui Dan Voiculescu Read more

Dragnea minte şi vorbeşte despre un bătrân bătut de protestatarii anti-PSD

Dragnea a inventat un bătrân despre care a afirmat că ar fi bătut de protestatari. Read more

CTP: Scopul întregii harababuri este discreditarea totală a Justiţiei şi SRI

Jurnalistul Cristian Tudor Popescu (CTP) a vorbit despre "situaţia de stare de asediu în care Read more

Tudorel Toader conduce un SUV primit cadou de la SRI

Mașina de serviciu a lui Tudorel Toader, rectorul Universității „Alexandru Ioan Cuza” (UAIC) din Iași, Read more

Statul paralel şi conspirativita protocoalelor secrete

Să analizăm cu mai multă atenţie mitologia pe care se bazează PSD-ALDE şi pe care Read more

Ministerul Justiţiei are două protocoale încheiate cu SRI

Asociaţia Forumul Judecătorilor din România a precizat duminică, într-un răspuns primit de la Ministerul Justiţiei, Read more

Share