Un om simplu, care inca se mai crede om politic, a facut niste prostii. Cu demagogia sa tipica respirand prin fiecare por din care este facut, acest om acum spune:
“A fost în mod evident o greşeală vizita mea la domnul Vîntu acasă, cu o zi înainte de dezbatere. Şi vreau să-mi cer scuze faţă de acest gest al meu. Puteam să mint, puteam să mint, să spun că nu am fost la Vîntu, dar nu e stilul meu. Atunci când am jurat cu mâna pe Biblie că nu am nicio obligaţie faţă de nimeni, aşa chiar şi e”
Dar pentru vizita in Rusia nu-ti ceri scuze, nenea? Dar pentru cei 25.000 de euro pe care i-ai promis fiecarui roman care se intoarce din strainatate? Dar pentru faptul ca partidul dumitale tine tara-n loc de luni de zile si adanceste criza care va continua anul viitor nu-ti ceri scuze?
In acest moment ma incearca un sentiment ciudat, de jena, amestecata cu scarba, amestecata cu dorinta de a vedea sange, tipica oricarui jurnalist care se respecta. Dar ce fel doreste sa vada sange un jurnalist care se respecta?
Desigur ca nu este vorba despre sange, la modul concret, fizic, ci despre o metafora. Am avut odata un sef, al carui nume nu vreau sa-l rostesc, care mi-a predicat odata intre patru ochi, in sala de sedinte, despre jurnalistul care trebuie sa fie 
obiectiv, alb, sa nu-si expuna public parerile si, cand discuta cu o persoana publica, sa se comporte ca un automat disciplinat de pus intrebari.
Eu cred ca acest coleg al meu gresea fundamental. Misiunea jurnalistului este mult mai complexa. El poate fi si asa, daca simte ca e potrivit astfel. Un jurnalist poate sa se costumeze in clovn la un bal mascat, sa nu-l recunoasca nimeni si apoi sa scrie un reportaj. Un jurnalist poate, de exemplu, sa participe la o manifestatie de protest pentru inlaturarea unui dictator sangeros, ca actant, apoi sa se duca in redactie si sa scrie un pamflet dur. Sau o stire alba de agentie.
Asa cum un jurnalist poate, in situatia in care Geoana ii declara ce a spus la Antena 3, ca ar trebui sa-i fie rusine ca este intr-un mod atat de flagrant ipocrit si atat de fatis un epigon al celor care acum doua decenii inca isi mai faceau cu nesimtire autocritica in sedinte de partid slinoas
e.
Un jurnalist adevarat i-ar fi spus lui Geoana ca lipsa lui de pudoare, cu care nu inceteaza sa uimeasca o tara intreaga de ani buni, de cand a intrat in politica si a decis ca este timpul sa se afirme prin cantitatea de materie moale pe care o mesteca, nu prin cantitatea de materie cenusie pe care o intrebuinteaza pentru procese mentale, este tipator de indecenta.
O indecenta cu care acum isi permite sa aiba tupeul si neobrazarea politicianista sa vorbeasca astfel:
“Înainte să apelăm la instituţii din străinătate obligaţia este în primul rând internă. (…) Eu sunt convins că şi în Parlament vom putea să ne uităm dincolo de ce spune Curtea în legătură cu astfel de lucruri, sunt convins că şi partea civică, ONG-uri, organizaţii de media vor continua să facă presiuni să se afle adevărul şi vă mai spun ceva: nici eu nu mă las, sunt destul de bătăios şi atunci când ştiu că am dreptate mor 
cu dreptatea în braţe, deci mă duc până în pânzele albe, mergem şi la CEDO, mergem şi la Comisia de la Veneţia, mergem peste tot, şi nu ca să facem un rău democraţiei româneşti”
Atata penurie de pudoare nu am vazut in viata mea decat foarte rar. Am avut un coleg de gimnaziu si liceu care-si facea public un titlu de glorie din faptul ca el este rau si fatarnic, clevetitor si intrigant. Iti scotea ochii cu aceste defecte ale sale, ca si cum ar fi fost niste calitati cu care sa te mandresti.
Geoana a trecut de acest stadiu infantil, el s-a maturizat. El a devenit implicit, in timp ce colegul meu era explicit. Mica mare pervertire a fostului meu coleg era scandaloasa. Marea pervertire publica pe care o practica Geoana, cu concursul unui post de televiziune, este un scandal.